Search
Close this search box.
ULTIMA ORĂ

Direcția de Sănătate Publică, măsuri adoptate pentru perioada caniculară din aceste luni

Având în vedere faptul că în perioada iunie – august zona de câmpie poate fi sub incidenţa atenţionărilor/avertizărilor de caniculă, iar indicele de temperatură – umezeală (ITU) poate depăşi pragul critic de 80 de unităţi, autoritățile giurgiuvene au dispus punerea în aplicare a planurilor de măsuri şi acţiuni specifice sezonului cald.

 

În conformitate cu ”Planul de măsuri al Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Giurgiu pentru managementul situațiilor de urgență pe timpul perioadei cu temperaturi ridicate – pe anul 2023”, Direcția de Sănătate Publică Giurgiu a întreprins următoarele măsuri:

– afișarea pe site-ul instituției a recomandărilor generale pentru populație în perioadele cu temperaturi crescute;

– informarea spitatelor din județ, a căminelor de bătrâni, a centrelor de recuperare și a caselor de tip familial cu privire la asigurarea rezervei de apă pe minimum 3 zile și identificarea unor surse alternative de apă potabilă;

– informarea spitalelor din județ privind asigurarea funcționării aparatelor de aer condiționat;

– informarea primăriilor din județ în vederea avertizării populației privind nepotabilitatea, acolo unde este cazul, a sursei de apă și inscripționarea fântânilor cu mesajul ”Apa nu este bună de băut!”.

 

Situația spațiilor publice climatizate unde se poate acorda asistență medicală și distribuire a apei potabile către populație în perioadele cu temperaturi ridicate (peste 35 de grade Celsius) este următoarea:

 

Municipiul Giurgiu:

– Direcția de Impozite și Taxe Locale Giurgiu (str. 23 August, nr. 13 și str. Tineretului, nr. 209 – fost punct termic);

– Centrul de Informare și Promovare Turistică Giurgiu (B-dul București, Parc Mihai Viteazu);

– Direcția de Evidență a Persoanelor Giurgiu (str. 1 Decembrie 1918, nr. 60);

– Primăria municipiului Giurgiu (B-dul București, nr. 49 – 51 – intrare hol Relații cu publicul.

 

Orașul Bolintin Vale:

– Primăria orașului Bolintin Vale (str. Libertății, nr. 1 );

– Liceul Tehnologic ”Dimitrie Bolintineanu” (str. Republicii, nr. 10).

 

RECLAMĂ
RECLAMĂ

distribuie