Giurgiuvenii au votat în luna octombrie a anului trecut, pentru plantarea arborilor ornamentali pe aliniamentele drumurilor județene dintre localități, prin intermediul aplicației mobile eParticipare.
Președintele Consiliului Județean, Dumitru Beianu, a avut discuții cu specialiștii în infrastructură de transport și amenajare urbană, iar concluzia a fost că plantarea de arbori care cresc rapid are ca efect sporirea esteticii drumurilor, conferirea de umbră și oxigen.
“Aşa cum au hotărât giurgiuvenii care au votat pe platforma e-participare, începem plantarea altor arbori pe aliniamentele drumurilor județene.
DJ 507, primul ales, va beneficia şi de un proiect pentru amenajare piste pentru biciclete, urmare a recomandărilor câtorva giurgiuveni interesați de colaborarea cu CJ.
Am apreciat propunerea, datorită asocierii cu comuna Oinacu pentru construirea unui liceu sportiv în localitatea menționată. În această perioadă, domnul primar Fabian Ţârcă face demersuri legale pentru constituirea suprafeței necesare, etapa după care CJ va elabora documentația necesară construirii ansamblului care va cuprinde săli de clasă, sala de mese, spații de cazare, terenuri de sport, parc și zona de relaxare”, a declarat Dumitru Beianu.
În acest context, Direcția Județeană de Transport, aflată în subordinea Consiliului Județean Giurgiu, a început operațiunea de plantare a arborilor pe aliniamentul DJ 507, care leagă localitățile Giurgiu, Oinacu, Braniștea și Gostinu. DJT vizează plantarea a 900 de arbori până la încheierea primăverii, o inițiativă ce reprezintă un pas important spre realizarea unei tranziții ecologice în regiune.
„O dată cu venirea primăverii, Direcția Județeană de Transport a început plantarea a 900 de arbori, pe partea adiacentă a drumului județean 507. Dacă anul trecut s-au tăiat plopii ajunşi la maturitate pe DJ 507, în perioada următoare vom planta în locul lor, platani”, a precizat directorul DJT Giurgiu, Daniel Cărpuşor.












