Două incendii, pe terenurile din județul Giurgiu, au dat alarma pompierilor! În urma lor, 7 hectare de teren au ars la Schitu şi Letca Nouă! Amenda pentru cei care incendiază câmpurile ajunge până la 15.000 de lei pentru persoane fizice şi 100.000 de lei pentru persoane juridice

Pompierii giurgiuveni au fost la datorie 24 de ore din 24 pentru intervenția imediată la solicitările cetățenilor și gestionarea optimă a situațiilor de urgență, produse la nivel local.

 

În ultimele ore, aceștia au intervenit pentru stingerea a două incendii. În comuna Schitu, salvatorii au fost chemați să intervină pentru stingerea a aproximativ 4 hectare vegetație uscată și mărăciniș. La Letca Nouă, pompierii au lichidat un incendiu în care au ars vegetație uscată, trestie și mărăciniș pe o suprafață de aproximativ trei hectare.

 

Pentru stingerea acestor incendii au acționat pompierii din cadrul Stației Mihăilești. Cel mai probabil, acestea s-au produs din cauza focului deschis în stații deschise.

 

Potrivit legislației privind protecția mediului, este interzisă arderea miriștilor, a turbăriilor, a litierei pădurii, a stufului, a tufărișurilor sau a vegetației ierboase.

 

Salvatorii atrag atenția asupra faptului că folosirea focului deschis pentru igienizarea terenurilor, arderea gunoaielor, a deșeurilor și a altor materiale combustibile pot avea consecințe grave, atât asupra mediului înconjurător, cât și asupra proprietății sau chiar vieții oamenilor. În astfel de cazuri, flăcările se pot întinde cu repeziciune pe o suprafață mare, iar în condiții de vânt, incendiile de vegetație uscată sau de deșeuri menajere pot deveni și mai periculoase dacă se manifestă aproape de locuințe, de rețele de electricitate sau de locuri cu pericol de explozie.

 

Fumătorilor li se recomandă să nu arunce resturile de la țigară la întâmplare (de exemplu pe geamul autoturismului) pentru că pot incendia vegetația uscată de pe marginea drumului sau copacii, iar incendiile pot ajunge la culturile agricole, la alte proprietăți sau, în cele mai grave situații, pot provoca și victime.

 

 

 

RECLAMĂ
RECLAMĂ

distribuie

RECLAMĂ
RECLAMĂ
RECLAMĂ
RECLAMĂ
CELE MAI NOI