Incendiu violent în această după-amiază, într-o casă din localitatea Sfântu Gheorghe, comuna Băneasa, județul Giurgiu. În momentul în care a izbucnit incendiul proprietarul nu era acasă, iar flăcările au fost observate târziu de vecini. La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Giurgiu, cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD.
Salvatorii au constatat faptul că incendiul se manifesta pe o suprafață de aproximativ 75 mp. Au ars acoperișul casei, tavanele, mobilierul, ferestrele, ușile și articole textile. S-au deteriorat pereții locuinței și alte bunuri. Au fost salvate două anexe, dar şi două icoane. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost scurtcircuitul.
În localitatea Slobozia, flăcările au cuprins o anexă, care ardea pe o suprafață de aproximativ 20 mp. La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Giurgiu, cu două autospeciale de stingere.
În urma incendiului au ars mobilier, aproximativ 300 kg de materiale textile și circa 100 kg de deșeuri menajere. Au fost salvate locuințele și anexele din gospodăriile vecinilor. Cel mai probabil incendiul a fost provocat de o lumânare lăsată nesupravegheată.












