În cea de-a IV-a Duminică a Postului Mare, după ce am trecut de jumătatea acestuia, Biserica Ortodoxă a rânduit a se face pomenirea Sfântului Ioan Scărarul, ocazie cu care Preasfințitul Părinte Episcop Ambrozie, înconjurat de un sobor de preoți și de diaconi a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în biserica voievodalei Mănăstirii Comana din județul Giurgiu.
Cu acest prilej, Întâistătătorul eparhiei a ținut un cuvânt de învățătură în care a vorbit despre pericopa evanghelică, dar și despre Sfântul Ioan Scărarul, cel care a scris lucrarea teologică “Scara dumnezeiescului urcuș“, care este alcătuită din 30 de “Trepte” (capitole).
Credincioşii au avut posibilitatea să se închine la părticele din moaştele Sfintei Mari Muceniţe Ecaterina, păstrate în biserica mănăstirii, la Icoana Sf. Ierarh Nicolae cu ferecătură argintată, precum și la sfânta icoană “Călăuzitoarea“ sau “Odighitria “.
După cuvântul de învățătură, Ierarhul l-a felicitat pe părintele Arhim. Mihail Muscariu, starețul mănăstirii, pentru activitatea pastoral-misionară desfășurată și a îndemnat credincioșii să fie alături de obștea mănăstirii și să contribuie la lucrările de pictură ce se execută acum la biserica mănăstirii.
La final, toți cei prezenți au fost binecuvântați de ierarhul lor, apoi au primit iconițe și ultimul număr al revistei „Familia Ortodoxă”.









