Duminica a V-a din Postul Mare, a Sfintei Maria Egipteanca! Preasfințitul Părinte Ambrozie a oficiat Sfânta Liturghie în noua Catedrală Episcopală din municipiul Giurgiu

Ieri, în Duminica a V-a din Postul Mare, numită a Sfintei Maria Egipteanca, Preasfințitul Părinte Episcop Ambrozie a oficiat Sfânta Liturghie înconjurat fiind de un ales sobor de preoți și diaconi, în noua Catedrala Episcopală din municipiul Giurgiu.

 

      În această zi, cu bucurie duhovnicească, credincioşii s-au închinat la Icoana Maicii Domnului – Prodromița, copie lucrată la Sfântul Munte Athos, găzduită de Noua Catedrală Episcopală ,,Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din municipiul Giurgiu, dar și la părticele din moaștele Sfântului Mare Mucenic Gheorghe și ale Sfintei Mare Mucenițe Ecaterina, păstrate în noua Catedrala Episcopală.

 

În cadrul Sfintei Liturghii, teologul Gera Valentin a fost hirotonit diacon pe seama vechii Catedrale Episcopale, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, din municipiul Giurgiu.

 

      În cuvântul de învățătură adresat celor prezenți, Părintele Ambrozie a vorbit despre pericopa evanghelică rânduită să se citească în ziua Sfintei Maria Egipteanca, sfânta pildă de pocăinţă. La finalul cuvântului de învățătură, Preasfinția Sa a adus mulțumire Bunului și Milostivului Dumnezeu pentru cei nouăsprezece ani de arhipăstorire pe plaiurile giurgiuvene și pentru toate binefacerile revărsate asupra Episcopiei Giurgiului.

 

      În continuare, părintele Arhimandrit Mihail Muscariu, exarh al mănăstirilor din Eparhia Giurgiului și stareț al mănăstirii Comana, a amintit faptul că în Duminica a V-a din Sfântul și Marele Post al anului 2006, Părintele Ambrozie a fost instalat ca Întâiul Episcop al Giurgiului, vorbind și despre bogata și rodnica activitate a Preasfințitului Părinte Episcop Ambrozie în eparhia încredințată spre arhipăstorire, mulțumind, totodată, Mântuitorului Hristos pentru dăruirea, vrednicia, jertfelnicia, râvna și dragostea cu care Chiriarhul a înmulțit darurile pe care Dumnezeu le-a revărsat cu atâta îmbelșugare asupra persoanei Preasfinției Sale.

 

RECLAMĂ
RECLAMĂ

distribuie

RECLAMĂ
RECLAMĂ
RECLAMĂ
RECLAMĂ
CELE MAI NOI