“De 300 de controale a avut parte DGASPC Giurgiu de la evenimentele cumplite din Voluntari! Primele controale, rezonabile. Luam gratis legume de la Bioprod Colibasi. Le repartizam pe căsuțe, le spălam, le congelam si foloseam la nevoie, diversificând meniul. Prima dată a fost considerat ok, după o lună au trebuit etichetate, după două luni ne-a trebuit autorizație de congelare (?!).
Casele protejate trebuie sa copieze mediul familial, nu pensiuni sau hoteluri.Am fost printre primele județe care am încheiat dezinstituționalizarea copiilor, desființând centrele mari, prin 2010. Cu forțe proprii s-au cumparat case, dar au fost si primite cadou de la fundații prietene, Comber, Habitat for humanity, Bambini in Emwrgenza etc.. Mulțumiri! Unele sunt din paiantă. Și părinții mei au trăit zeci de ani intr-una, ca multe alte familii de giurgiuveni.
Doar în primul meu mandat s-au mai făcut investiții importante la DGASPC. Acum avem iarăși investiții aprobate în sisteme de încălzire “verzi” la 5 centre mari și reabilitări termice la 10 case, trei centre și sediul DGASPC, prin PNRR (despre care o doamnă controlor spune că nu vom primi niciun ban) și Fondul de Mediu.
Multe alte lucrări și dotări au fost realizate cu forțe proprii sau din sponsorizări (acoperișul Casei Phare a fost schimbat după 9 ani în care a plouat în mansardă).
Este primul an când asigurăm salariile pentru tot anul, plătim salarii câștigate în instanță și vauchere restante din mandatul trecut. Ne judecă oameni care nu știu cum a evoluat sistemul de protecție în județul nostru, ne critică, prin intermediari sau sub pseudonim, experți în păcănele și infractori de drept comun.
NU E CORECT. Mâine, la ora 11.00, vom discuta cu presa și giurgiuvenii despre toate acestea și multe altele”, a precizat preşedintele CJ, Dumitru Beianu