Miercuri noapte, polițiştii locali au fost sesizați de o femeie că în zona garajelor de pe şoseaua Bucureşti, cineva ascultă muzică la intensitate mare, deranjându-i pe locatarii din zonă.
Polițiştii locali s-au deplasat în zonă şi au găsit „făptaşul”: un bărbat pus pe distracție, care consuma băuturi alcoolice pe domeniul public, potrivit Poliției Locale. Bărbatul a fost sancţionat cu suma de 300 de lei pentru consum de băuturi alcoolice pe domeniul public.
„În data de 16.07.2025, orele 23.15, Dispeceratul poliției locale a preluat o sesizare care reclama ca în zona garajelor unui bloc de pe Sos. București se asculta muzică la intensitate mare.
La fața locului s-a deplasat echipajul de Ordine Publică, aflat în serviciu care a constatat că un bărbat consumă băuturi alcoolice pe domeniul public. A fost sancționat cu amendă în valoare de 300 lei”, a precizat Poliția Locală.
Supărat că a fost sancționat, bărbatul a pus mâna pe telefon şi a sunat în dispeceratul Poliției Locale, nu pentru a semnala vreo neregulă, ci pentru a-l înjura şi jigni pe dispecerul care se afla la celălalt capăt al firului. Pentru fapta sa, polițiştii locali l-au sancționat din nou.
„În intervalul orar 00.35-01.39, Dispeceratul instituției a fost apelat de 13 ori de contravenientul amintit mai sus, care a adresat injurii și cuvinte jignitoare dispecerului aflat în serviciu. Acesta a fost din nou sancționat, conf. LG. Nr.61/1991 modificată și completată, cu amendă de 1000 lei”, a mai menționat Poliția Locală Giurgiu.









