Echipa PNL Giurgiu – întâlnire cu cetățenii din Bolintin Vale! Zeci de localnici au participat la discuții cu liderii PNL Giurgiu. S-au schimbat păreri, s-au prezentat proiecte şi s-a discutat despre digitalizare și sprijinirea comunităților locale

“Întâlnirile cu cetățenii sunt pentru mine un prilej de dialoguri sincere și deschise, unde fiecare voce contează și se poate construi o relație de încredere și respect. Sunt în slujba cetățenilor și le prezint proiectele pe care le voi promova când voi aleasă în Senatul României.

 

Am fost din nou la Bolintin-Vale să discutăm cu oamenii, alături de primarul orașului, Daniel Trăistaru, de președintele CJ Giurgiu, Toma Petcu, și de colegii mei care candidează pentru Parlamentul României.

 

Prima lege pe care o voi propune vine chiar în urma acestor consultări cu primarii și se va referi la înființarea fondului de cofinanțare a proiectelor UE. Este un extrem de necesar pentru absobția de fonduri europene pentru comunități.

 

În primul mandat de parlamentar 52 dintre proiectele pe care le-am inițiat au devenit legi, multe proiecte în favoarea mediului de afaceri, toate făcute în urma multor astfel de consultări cu oamenii, cu mediul de afaceri, cu cei pe care îi vizau.

 

Bolintin-Vale este un exemplu elocvent de modernizare pe baza atragerii fondurilor UE și va beneficia de noua lege, la fel ca numeroase alte localități din județul Giurgiu și din întreaga țară. În cei opt ani de zile de când conduce orașul Bolintin-Vale, Daniel Trăistaru a atras fonduri în valoare de 87,3 milioane euro, dintre care 43,2 milioane euro sunt fonduri europene”, a declarat Gabriela Horga, prezentă la întâlnirea de la Bolintin Vale.

 

Şi preşedintele CJ, Toma Petcu a subliniat planurile PNL pentru creşterea economică, modernizarea infrastucturii şi susținerea comunităților locale.

 

“În mijlocul a peste 200 de oameni, am avut plăcerea de a discuta despre viitorul comunității și al județului nostru, alături de primarul Dan Trăistaru, primarul orașului Bolintin-Vale, un lider vizionar care, prin dedicare și profesionalism, a reușit să atragă fonduri europene semnificative și să implementeze proiecte esențiale pentru dezvoltarea locală, devenind un model de bună guvernare la nivel local.

 

În acest context, împreună cu colegii mei candidați la alegerile parlamentare, am transmis mesajul Partidului Național Liberal și am discutat despre importanța votului din 24 noiembrie și 1 decembrie. Am subliniat direcțiile clare ale programului PNL, orientate spre creștere economică, modernizarea infrastructurii, digitalizare și sprijinirea comunităților locale.

 

De asemenea, am vorbit despre viziunea și angajamentele candidatului nostru, Nicolae Ciucă, un lider care înțelege atât nevoile oamenilor, cât și complexitatea marilor provocări naționale. Împreună, ne propunem să construim un viitor mai sigur, mai prosper și mai european pentru România.

Bolintin-Vale votează PNL!”, a precizat Toma Petcu.

 

Comandat de Partidul Național Liberal – PNL Giurgiu, realizat de SC Breaking News Giurgiu SRL.

CMF 11240002

 

RECLAMĂ
RECLAMĂ

distribuie

RECLAMĂ
RECLAMĂ
RECLAMĂ
RECLAMĂ
CELE MAI NOI