Transportul elevilor giurgiuveni pe drumul spre şcoală şi înapoi acasă, va fi realizat cu microbuze de ultimă generație! Cererea de finanțare a proiectului “Microbuze electrice pentru elevii din Județul Giurgiu”, a fost aprobată, iar microbuzele electrice vor fi achiziționate în curand.
Astfel, elevii de la Școala Gimnazială Specială nr.1 Giurgiu, dar și alte 25 de localități giurgiuvene vor beneficia de transport ecologic pentru elevi. Localitățile care vor primi microbuze electrice sunt: Adunații Copăceni, Băneasa, Bucşani, Bulbucata, Călugăreni, Clejani, Crevedia Mare, Daia, Floreşti-Stoeneşti, Frăteşti, Găiseni, Ghimpați, Gogoşari, Gostinari, Iepureşti, Malu, Oinacu, Prundu, Putineiu, Răsuceni, Roata de Jos, Schitu, Toporu, Vânătorii Mici şi Vedea.
Proiectul este finanțat prin Planului Național de Redresare si Reziliență, iar valoarea totală a acestuia este de 35.991.026,40 lei. România foloseşte astfel fonduri UE şi naționale pentru achiziționarea de microbuze electrice destinate transportului elevilor.
Ministerul Mediului este cel care a lansat programul “Microbuze electrice pentru elevi”, cu un buget de 300 de milioane de lei, finanțat prin Administrația Fondului pentru Mediu.