Astăzi, Întâistătătorul eparhiei, Preasfințitul Părinte Dr. Ambrozie, Episcopul Giurgiului, împlineşte 55 de ani. Preasfinția Sa s-a născut în ziua de 20 aprilie a anului 1969, în localitatea Scorțeni, județul Prahova, ca fiu al lui Gabriel și al Auricăi Meleacă, primind numele de botez Valentin. A urmat cursurile Liceului nr. 1 din Câmpina (1983-1987) și a satisfăcut stagiul militar între anii 1987-1989.
În anul 1990 intră în obștea Schitului Crasna, unul dintre cele mai cunoscute vetre monahale prahovene. Aici, în anul 1991, este tuns în monahism, primind numele Ambrozie. Datorită dragostei pentru slujirea Sfântului Altar este hirotonit ierodiacon apoi ieromonah, în anul 1992. Pentru a-și desăvârși formația duhovnicească și teologică, Preasfințitul Părinte Ambrozie urmează între anii 1992 – 1996 cursurile Facultății de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București.
Preasfinția Sa și-a continuat studiile, urmând cursurile de masterat ale aceleiași facultăți, la secția „Doctrină și cultură”.
Lucrarea de dizertație, „Palamism și secularizare”, a fost redactată sub îndrumarea vrednicului de pomenire Pr. Acad. Dumitru Popescu.
Pe pagina de facebook a Episcopiei a fost postat un mesaj emoționant:
„La împlinirea a 55 de ani de viață, urăm Preasfințitului nostru, Preasfințitul Părinte Dr. Ambrozie al Giurgiului, ani mulți, sănătoși, plini de binecuvântarea lui Dumnezeu, ocrotiți de Preasfânta Născātoare, cu mult rod duhovnicesc, cu pace și bucurii!
Să ne trăiți întru mulți ani, Preasfinția Voastră și fie ca să reverse bunul Dumnezeu darurile Sale și peste noi prin lucrarea sfințitoare pe care o săvârșiți în eparhia noastră neîncetat de 18 ani!”
Pentru meritele deosebite depuse în slujba Bisericii, Părintele Ambrozie primește în anul 1999 rangul de Protosinghel, în același an fiind admis și la cursurile de doctorat ale Facultății de Teologie Ortodoxă din Salonic.
În ziua de 4 octombrie 2000, la propunerea vrednicului de pomenire Părinte Patriarh Teoctist, a fost ales în funcția de episcop vicar patriarhal, cu titulatura „Sinaitul”, de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, hirotonia având loc la data de 15 octombrie 2000. În această calitate, a coordonat și îndrumat, conform deciziei patriarhale, următoarele sectoare: Relații Externe Bisericești, Comunități Externe, Învățământ, Biserica și Societatea, Diaconia, Biroul de Presă și Biroul de Pelerinaje.
În ziua de 8 februarie 2006 a fost ales în demnitatea de Episcop al Giurgiului de către Colegiul Electoral Bisericesc, întrunit sub președinția vrednicului de pomenire Părinte Patriarh Teoctist și întronizat în ziua de 9 aprilie, în Catedrala Episcopală „Adormirea Macii Domnului” din Giurgiu. Ca Episcop al Giurgiului, Preasfinția Sa desfășoară o activitate deosebită în plan pastoral, misionar, cultural și social – filantropic, slujind lui Dumnezeu și oamenilor, având în minte și în inimă, bucuria slujirii, bucurie care izvorăște din iubire pentru Domnul nostru Iisus Hristos, Cel răstignit și Înviat.









