Directorul DGASPC Giurgiu, Vişinel Bălan s-a întâlnit la începutul acestei săptămâni cu părintele arhimandrit Teodor Şerban, vicar administrativ al Episcopiei Giurgiu.
În cadrul întâlnirii s-a discutat despre misiunea serviciilor sociale și rolul pe care îl are Biserica Ortodoxă în acordarea de servicii în beneficiul comunității, dar şi despre demersurile făcute de Episcopia Giurgiului în sprijinirea persoanelor aflate în situații de vulnerabilitate.
Discuțiile purtate au vizat posibilitatea ca Episcopia Giurgiu să preia clădirile și terenul Centrului pentru persoane vârstnice din localitatea Mironești, pentru a continua misiunea de ajutorare a vârstnicilor, precum și posibilitatea de extindere a activității centrului pentru victimele violenței domestice. Astfel, centrul pentru victimele violenței domestice ar putea deveni un complex de servicii sociale, care să includă și servicii pentru copiii cu dizabilități din județul Giurgiu.
„Eram student când am visat pentru prima dată acest parteneriat al DGASPC cu Biserica, în contextul în care Biserica poate să se implice mult mai mult în această misiune socială.
Mă bucur astăzi că sunt martor la acest proiect social, alături de Biserica Ortodoxă prin Episcopia Giurgiului. Am fost plăcut impresionat de deschiderea arătată de Episcopia Giurgiu în privința misiunii lor de implicare în serviciul social de întrajutorare a celor aflați în nevoie.
Nu întâmplător ne-am concentrat energia pe Centrul de Vârstnici de la Mironești, unde Episcopia și-a manifestat intenția de a se implica, iar noi, Direcția, ne-am exprimat intenția de a veni și în sprijinul Centrului pentru Victimele Violenței Domestice.”, ne-a declarat Vişinel Bălan, directorul DGASPC Giurgiu.
Părintele arhimandrit Teodor Șerban a subliniat importanța rolului și misiunii Bisericii Ortodoxe în sfera socială, exprimându-și deschiderea pentru inițiative care vin în sprijinul persoanelor aflate în dificultate.
De altfel, nu este prima dată când Episcopia Giurgiului sprijină persoanele aflate în vulnerabilitate. Anul trecut, Episcopia Giurgiului, în cadrul unui parteneriat între Consiliul Județean şi DGASPC Giurgiu a ajutat la campania „Fii bucurie”, alături de mulți giurgiuveni inimoşi şi au aniversat toți beneficiarii aflați în centrele şi apartamentele DGASPC Giurgiu. Nu de puține ori, preoții şi doamnele preotese au aniversat cu tort şi şampanie pentru copii, atât bunici, cât şi adulți şi copii aflați în centrele DGASPC din județul Giurgiu.









