Accident grav în urmă cu puțin timp pe DJ602/DN7. Potrivit martorilor, şoferul unui tir nu ar fi adaptat viteza la condițiile de drum, a derapat peste parapetul de la Podul Săbăreni, pe sensul spre Chitila şi a căzut în râpă! Şoferii spun că în acea zona carosabilul e plin de gropi în care s-au format bălți, în urma ploilor abundente.
În urma evenimentului rutier, zeci de bucăți din autotren au fost împrăştiate pe partea carosabilă. În urma accidentului, şoferul tirului a fost rănit şi după ce a primit îngrijiri medicale la fața locului, a fost transportat la spital în Bucureşti. La fața locului intervin în acest moment pompierii şi poliția. Oamenii legii l-au testat pe şofer cu aparatul alcooltest, iar rezultatul a fost negativ.
Din cauza accidentului s-au format cozi de autoturisme pe ambele sensuri.
Judeţul Giurgiu se află sub incidența unui cod portocaliu de ploi până mâine dimineață la ora 10:00. Centrul Infotrafic le recomandă șoferilor să circule cu prudență pe carosabilul umed. Dacă aceștia conduc cu o viteză prea mare, se pot produce accidente nedorite. De asemenea, este indicat ca șoferii să păstreze distanță mai mare decât de obicei între alte mașini.











