EXCLUSIV! Judecătoria Giurgiu a emis un mandat european de arestare preventivă în lipsă, pe numele giurgiuveanului care a vândut un bloc întreg de garsoniere, în municipiul Giurgiu, deşi nu era proprietar

Pe masa polițiştilor de la Serviciul de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratul de Poliție Județean Giurgiu se află în lucru două dosare penale, în care sunt reunite 31 de plângeri penale formulate de oamenii înşelați de giurgiuveanul în vârstă de 43 de ani! Oamenii legii efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în formă continuată, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Giurgiu.

 

Potrivit IPJ Giurgiu, imediat după depunea plângerilor, bărbatul a foat audiat, dar ulterior a dispărut. Acum, instanța a emis pe numele lui mandat de arestare preventivă în lipsă.

      “Bărbatul, în vârstă de 43 de ani, din municipiul Giurgiu, bănuit de săvârșirea infracțiunii a fost audiat în calitate de suspect, și, ulterior acesta s-ar fi sustras urmăririi penale, fiind emis un mandat de arestare și unul european de arestare preventivă în lipsă, ambele de către Judecătoria Giurgiu”, a precizat IPJ Giurgiu.

 

Giurgiuveanul cerea 13.000 de euro pe o locuință, deşi nu era proprietarul acestora, iar foarte mulți oameni au fost atraşi de prețul mic al locuințelor şi au căzut în capcană. Suspectul a reuşit astfel să strãngă de la păgubiți peste un milion de euro, iar printre cei înşelați sunt chiar şi agenţi de Poliţie. Victimele încearcă acum disperate să îşi recupereze banii, dar individul le-a spus senin că nu îi mai are.

 

      Peste 30 de oameni au plătit avansul pentru o garsonieră în acel bloc, fără să se întrebe de ce sunt vândute sub preţul pieţei, adică 13.000 de euro pentru o locuinţă de 26 de metri pătrați. Au înţeles că au fost păcăliţi abia când nu au putut să mai dea de cel care se recomandase a fi proprietarul clădirii.

 

„El, în 2023, a luat numai de la mine și de la câțiva prieteni peste 100.000 de euro. Am încercat cu el în toate felurile și am văzut că nu are niciun fel de gând să dea banii înapoi”, povesteşte un păgubit. Una dintre femeile înşelate a avut un şoc după ce l-a somat pe escroc să îi returneze banii: „Sunt trei euro pe care i-a trimis înapoi în cont”.

 

      Păgubiţii au făcut reclamaţie la Poliţie în speranţa că îşi vor recupera banii, dar ce au aflat le-a spulberat speranţele: în fața polițiștilor, individul a recunoscut că nu mai are niciun ban. Ar fi cheltuit toată suma pe diferite mașini de lux, deși nici măcar nu deține permis de conducere. Acum, mai mulţi păgubiţi oferă recompensă oricui oferă informaţii despre escroc.

 

Cum să evitaţi înşelătoriile

 

Agenţii imobiliari te sfătuiesc să verifici atent actele imobilului în care cumperi locuinţa, să plăteşti un avans cât mai mic posibil şi să semnezi contractul în faţa unui notar pe care îl alegi tu.

– verifică actele imobilului;

– plăteşte cel mai mic avans posibil;

– alege tu notarul pentru semnarea contractului;

– înscrie precontractul în Cartea Funciară.

 

RECLAMĂ
RECLAMĂ

distribuie