EXCLUSIV! Un bărbat din Mihăileşi a fost transportat la spital, cu elicopterul SMURD, în urmă cu puțin timp, după ce capul tractor s-a prăbuşit peste el

Incidentul s-a petrecut, în urmă cu puțin timp, în oraşul Mihăileşti, din judeţul Giurgiu.

 

      Potrivit martorilor, bărbatul în vârstă de 54 de ani efectua lucrări la capul tractor. Şi-ar fi proptit cele două cricuri pentru stabilitate, dar din cauza terenului cu nisip, dispozitivele ar fi alunecat, iar capul tractor s-a prăbuşit peste bărbat.

 

      La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Secției Mihăilești cu o autospecială de stingere, două ambulanțe SAJ și elicopterul SMURD.

 

Când au ajuns salvatorii, victima era conştientă, dar prezenta traumatisme. După ce i-au acordat îngriniri medicale la fața locului, bărbatul a fost preluat de elicopterul SMURD și transportat la un spital din capitală.

 

      Polițiştii au deschis o anchetă în acest caz pentru a stabili cu exactitate cum s-a petrecut incidentul. Oamenii legii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

 

RECLAMĂ
RECLAMĂ

distribuie

RECLAMĂ
RECLAMĂ
RECLAMĂ
RECLAMĂ
CELE MAI NOI