EXCLUSIV! Un soldat din cadrul ISU, împreună cu alți doi suspecţi, sunt acuzați de trafic de minori, trafic de persoane şi proxenetism! Reprezentanții ISU Giurgiu condamnă ferm implicările de natură penală şi adaugă că soldatul nu a participat la activități sau misiuni operative, având doar un contract de pregătire

Polițiștii Serviciului de Combaterea a Criminalității Organizate Giurgiu, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Giurgiu, au documentat activitatea infracțională a 3 persoane, de 21, 22 și 34 de ani, cercetate pentru trafic de minori, trafic de persoane și proxenetism.

 

Printre persoanele vizate de anchetatori se află şi un soldat de la ISU Giurgiu, aflat în cadrul instituţiei în perioada de pregătire, din luna aprilie a acestui an.

 

Potrivit anchetatorilor, unul dintre suspecți ar fi recrutat o tânără de 19 ani pe care ar fi obligat-o prin acte de violenţă fizică şi psihică, să practice prostituția. Şi nu ar fi fost singura victimă! Cel puțin 3 femei, dintre care una minoră, ar fi fost silite să se prostitueze. Cei doi suspecți ar fi fost ajutați de soldatul de la ISU Giurgiu care, spun anchetatorii, ar fi obținut foloase prin înlesnirea practicării prostituției.

 

      „Din probele administrate a reieșit faptul că, în luna februarie 2025, sub pretextul unei relații de iubire, persoana de 34 de ani ar fi recrutat, prin inducere în eroare, o victimă, de 19 ani, pe care, ulterior, ar fi adăpostit-o într-un apartament din municipiul Alexandria și prin constrângere (acte de violență fizică și psihică) ar fi obligat-o să practice prostituția.

De asemenea, cercetările au stabilit că, persoana de 22 de ani ar fi determinat o persoană vătămată minoră ( 17 ani) să practice prostituția și i-ar fi înlesnit această activitate, în scopul obținerii de beneficii materiale

Actele de urmărire penală întocmite au reliefat că persoana, de 21 de ani, în intervalul februarie – martie 2025, ar fi obținut foloase patrimoniale prin înlesnirea practicării prostituției de către trei persoane vătămate, dintre care una minoră”, a precizat în comunicatul emis către presă, IPJ Giurgiu.

 

Ieri, în urma a 5 percheziții domiciliare efectuate de către polițiști, au fost descoperite și ridicate mijloace de probă. Pe baza lor, procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Giurgiu au dispus reținerea celor 3 persoane cercetate, pentru 24 de ore.

 

      Astăzi, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalul Giurgiu cu propunere de arestare preventivă a acestora, pentru 30 de zile.

 

Reprezentanții ISU Giurgiu au transmis, în urmă cu puțin timp, redacției noastre un punct de vedere prin care condamnă ferm implicarea personalului în fapte de natură penală.

 

„Instituția noastră condamnă ferm orice implicare a personalului în fapte de natură penală, indiferent de circumstanțe. Astfel de comportamente sunt în totală contradicție cu valorile, principiile și rigorile vieții militare.

În ceea ce privește situația recent semnalată în spațiul public, precizăm faptul că soldatul vizat se află în perioada de pregătire din luna aprilie 2025, contractul de muncă pentru această categorie de personal urmând să fie încheiat după absolvirea modulelor de pregătire. Acesta nu a participat la misiuni sau activități operative.

Faptele investigate nu au legătură cu activitatea profesională desfășurată.

Instituția se delimitează categoric de orice conduită care contravine legii și își exprimă încrederea că autoritățile competente vor clarifica aspectele investigate”, a precizat ISU Giurgiu.

 

RECLAMĂ
RECLAMĂ

distribuie

RECLAMĂ
RECLAMĂ
RECLAMĂ
RECLAMĂ
CELE MAI NOI