Pacienți, prieteni de o viață sau oameni simpli, cu toții au ținut să fie prezenți, în această după-amiază, la expoziția de artă plastică “Simboluri”, a doctorului Simona Deliu.
Evenimentul a avut loc în foaierul Centrului Cultural “Ion Vinea”, din municipiul Giurgiu. Vizibil emoționată, Simona Deliu a vorbit despre visul din copilărie, devenit astăzi realitate.
“Este un vis din copilărie, să fac o expoziție. Este prima expoziție personală şi mă bucur că pot să împărtăşesc această emoție cu dumneavoastră. Lucrările vor fi o donație pentru prietenii mei, cărora am zis să le bucur sufletele. Lucrările au început ca un simbol. Am ales ciulinul, ca plantă, pentru că ciulinul reprezintă putere, dăinuie, este simbolul forței şi are o legendă în spate. Mi-a plăcut foarte mult şi semnificația şi legenda în sine. Ochiul din umbră simbolizează faptul că cineva îi va veghea tot timpul şi nu se vor simți singuri niciodată”, a declarat Simona Deliu.
Prezent la eveniment, preşedintele Consiliului Județean Giurgiu, Dumitru Beianu, a admirat operele de artă conturate magic, de doamna Deliu şi a rugat-o pe aceasta să continuie să “trateze” sensibilitățile giurgiuvenilor prin noi expoziții.
“O apreciez foarte mult pe doamna Deliu şi sunt convins că să tratezi sensibilitățile oamenilor şi cu stetoscopul şi cu penelul, presupune foarte, foarte multe calități. Sunt evidențiate aici, printre altele, putere, hotărâre, rezistență, iar lista calităților este mult mai lungă. O rog pe doamna Deliu să ne mai bucure cu asemenea evenimente şi emoțiile vor trece pe măsură ce va performa în această activitate extrem de frumoasă”, a ținut să precizeze preşedintele Consiliului Județean, Dumitru Beianu.
Simona Deliu nu se opreşte aici. În acest moment, artista lucrează la noi creații pe care le va arăta publicului într-o nouă expoziție.