Familia de la Comana, a căror casă a ars în totalitate miercuri după-amiază, a primit o parte din lucrurile atât de necesare pentru a o putea lua de la capăt! Vă rugăm să distribuiți ştirea, pentru a-i ajuta mai departe

Că sunteți minunați, noi o ştim deja! Ieri, a aflat şi familia Oancea, că nu va fi singură în această “luptă” nedreaptă! Cele peste 600 de distribuiri ale ştirii de ieri, nu au rămas fără răspuns!

 

 

Oameni cu suflet mare, impresionați de tragedia familiei Oancea, s-au mobilizat exemplar, iar în acest moment familia are deja: hainele şi încălțămintea necesare, alimente, aragaz, o butelie, pături şi veselă.

 

Primarul comunei Comana, Aurel Enache s-a ținut de promisiunea făcută! Dacă miercuri noaptea, familia a dormit în casa unui vecin, aseară, Andrei şi părinții lui au dormit în containerul achiziționat de edilul Aurel Enache! Mai mult decât atât, imediat ce a fost adus, primarul a dispus ca structura să fie racordata la curet electric şi apă curentă, astfel că familia Oancea a dormit în condiții decente noaptea trecută şi va dormi şi de acum încolo, până vor reuşi să îşi repare casa.

 

 

Le lipsesc încontinuare foarte multe lucruri, aşa că am întocmit noua listă, vitală pentru a putea să revină la viața de dinainte de tragedie:

– materiale de construcții

– balastru

– tablă pentru acoperiş

– vopsea lavabilă

– frigider

– maşină de spălat

– cuptor cu microunde

– două paturi, două şifoniere

– masā, scaune

– dulapuri de bucatarie pentru vesela

– lenjerii de pat, pilote, perne

– cáteva oale şi crătiți

 

Cei care vor să ajute familia, îl pot suna pe domnul Oancea la numărul de telefon 0725.074.860. De asemenea, cei care vor să ajute cu bani, pentru că nu au posibilitatea să meargă la Comana, pot vira sumele de bani în contul domnului Oancea Nicolae: RO61 CECE C001 9463 7140 2511

 

Pentru cei care nu au văzut ştirea inițială, miercuri la prânz, familia Oancea din localitatea Comana, județul Giurgiu a rămas fără un acoperiş deasupra capului, după ce locuința le-a fost mistuită de flăcări. Familia îşi ducea la groapă bunica, în momentul în care a pornit incendiul. Pentru că majoritatea vecinilor participau la înmormântare, focul a fost văzut târziu, iar pompierii nu au mai putut salva nimic. Casa lor a ars ca o torță, mistuind toată agoniseala de o viață. Nu au apucat să salveze nimic . . .

RECLAMĂ
RECLAMĂ

distribuie