Search
Close this search box.
ULTIMA ORĂ

FC Carmen București a învins, în deplasare, FK Csikszereda Miercurea Ciuc, scor 2-0, ieri, la capătul unui meci condus de la un capăt la altul de giurgiuvence

Încă din primele secunde ale meciului fetele de la FC Carmen au condus partida și doar un ofsaid a făcut să nu deschidă scorul după doar 120 de secunde. Giurgiuvencele au continuat să joace în jumătatea adversă, iar la mijlocul primei părți au schimbat pentru prima dată tabela!

 

Micuța Bawm Lung Galau, din Myanmar, a câștigat un duel aerian, după care a fost faultată în careu, iar arbitrul a arătat punctul cu var. Giorgiana Vasile a luat mingea și a înscris elegant, cu latul, în stânga portarului, în minutul 27. Imediat după gol, căpitanul Giorgiana Vasile și-a strâns colegele într-un cerc pentru un nou moment de motivare.

 

În repriza secundă, antrenorul Andra Vela le-a cerut fetelor să rămână în pressing în preajma careului advers, ceea ce a dat și roade. În minutul 76, în urma unei centrări, o adversară a atins mingea cu mâna în careu. Giorgiana Vasile și-a asumat din nou rolul de a executa lovitura de pedeapsă, dar portarul advers a parat șutul căpitanului FC Carmen. Totuși, Michalopoulou a fost atentă pe respingere și a înscris cu un șut năprasnic din 5 metri.

 

FC Carmen învinge cu 2-0 la Miercurea Ciuc, iar din acest moment fetele se gândesc doar la ultimul meci din play-off, cel de sâmbătă, de la Giurgiu, cu ACS Vasas Femina. O partidă la care giirgiuvenii sunt aşteptați în număr cât mai mare, fiind totodată și ultimul meci înaintea semifinalei Cupei României.

RECLAMĂ
RECLAMĂ

distribuie