Femeie reținută după încălcarea ordinului de protecție! S-a întâmplat la Iepureşti, iar cel care a cerut ajutorul polițiştilor a fost chiar fostul soț, care ar fi fost şi agresat fizic de femeie

“La data de 20 ianuarie a.c., ora 18.30, polițiștii din cadrul Secției nr.4 Poliție Rurală Ghimpați au fost sesizați prin apel 112, de către un bărbat, cu privire la faptul că fosta sa soție, o femeie, de 57 de ani, ar fi încălcat ordinul de protecție și l-ar fi agresat fizic.

 

În temeiul sesizării, polițiștii s-au deplasat la fața locului și au identificat un bărbat, de 57 de ani, din municipiul București, care a declarat verbal faptul că, în timp ce se afla în imobilul în care își are reședința, din comuna Iepurești, județul Giurgiu, fosta sa soție a ar fi intrat în locuința sa și l-ar fi agresat fizic.

 

În urma verificărilor efectuate, a reieșit faptul că, împotriva femeii a fost emis un ordin de protecție, din data de 06.11.2024.

Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de violență în familie și încălcarea ordinului de protecție.

 

În cursul aceleiași zile, pe baza probatoriului administrat, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Giurgiu, femeia bănuită de săvârșirea celor două infracțiuni a fost reținută, pentru 24 de ore. Astăzi, 21 ianuarie a.c., aceasta va fi prezentată unității de parchet competente, cu propuneri procedurale”, a precizat IPJ Giurgiu.

 

RECLAMĂ
RECLAMĂ

distribuie