Gest de omenie făcut de reprezentanții Ambulanței Mălina, din municipiul Giurgiu. Canicula de afară l-a determinat pe patron să ofere sticle cu apă gratis, giurgiuvenilor care trec prin zonă

În ultimele zile, temperaturile resimțite în municipiul Giurgiu au depăşit 40 de grade la umbră. Chiar şi aşa, foarte mulți oameni nu au putut rămâne în case şi au ieşit la cumpărături, în ciuda avertismentelor. Temperaturile caniculare din ultimele zile, l-au determinat pe patronul Serviciului de Ambulanță Privată Mălina, să ia atitudine.

 

Pe tejgheaua tonetei de înghețată, amplasată în curtea ambulanței, angajații au pus la dispoziția trecătorilor un bax cu sticle de apă. Ataşat este şi un mesaj în care scrie: “Apă gratis! Serviți-vă!”

 

 

“Pe această caniculă, hidratarea este absolut necesară. Cum oamenii nu pot sta în case şi trebuie să se aprovizioneze, m-am gândit să le oferim tuturor trecătorilor câte o sticlă de apă.

Îi rog pe toți cei care trec prin zonă, să se oprească şi să ia o sticlă de apă, pentru că în aceste zile apa este vitală!”, ne-a declarat patronul Serviciului de Ambulanță Mălina, George Buzică.

 

În ultimele zile, peste 40 de baxuri de apă plată au fost consumate de giurgiuvenii care au trecut prin fața sediului ambulanței, situat pe strada Gării, numărul 107.

 

RECLAMĂ
RECLAMĂ

distribuie