Giurgiuveanca Alexia Țone a câștigat aurul la Olimpiada Națională de Limba Germană

În săptămâna care s-a încheiat au avut loc olimpiadele naționale. Județul Giurgiu a fost reprezentat de Alexia Țone, elevă în clasa a X-a A la Colegiul Național „Ion Maiorescu”, care a obținut premiul I – proiect, la disciplina „limba germană modernă”.

 

      Adolescenta ne-a făcut mândri, urcând pe cea mai înaltă treaptă a podiumului la limba germană, o disciplină pe care nu a studiat-o și nu o studiază nici în prezent la școală.

 

Este meritul profesoarei Viviana Andreea Dumitriu, care a pregătit-o în ultimii cinci ani, și al părinților ei. Dar, mai presus de toate, este meritul ei.

 

Alexia a avut și are, și în prezent, numai note de 10 pe linie și a fost șefă de promoție la Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” din Giurgiu.

 

În trecut, Alexia a câștigat premiul de excelență la concursul național de matematică ce poartă numele celebrului matematician român Ion Panaitopol, iar anul acesta a obținut rezultate foarte bune și la alte discipline, ajungând până în faza județeană la olimpiadele de limba engleză și limba și literatura română, unde s-a clasat pe locul secund. La aceste discipline, eleva a fost pregătită de doamnele profesoare Adriana Preotu și Corina Anton, ambele cadre didactice la Colegiul Național „Ion Maiorescu”, din municipiul Giurgiu.

 

Redacția „Breaking News Giurgiu” o felicită pe Alexia și îi urează mult succes în continuare. De asemenea, le felicităm și pe doamnele profesoare Viviana Andreea Dumitriu, Adriana Preotu și Corina Anton.

RECLAMĂ
RECLAMĂ

distribuie

RECLAMĂ
RECLAMĂ
RECLAMĂ
RECLAMĂ
CELE MAI NOI