Era, ora 23.30, sâmbătă noapte, pe DJ611, în localitatea Cartojani, județul Giurgiu, când polițiștii Secției de Poliție Rurală nr.8 Roata de Jos au oprit pentru control un autoturism, condus de către o femeie, de 33 de ani, din aceeași localitate.
În urma verificărilor efectuate în baza de date, a reieșit faptul că aceasta nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, cercetările fiind continuate de către polițiști.
Duminică dimineață, la ora 02.30, pe DN6, în localitatea Mihăilești, județul Giurgiu, polițiștii din cadrul Poliției oraș Mihăilești – Formațiunea Rutieră au oprit pentru control un autoturism, condus de către un bărbat, de 36 de ani, din municipiul București.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea de 0,72 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost transportat la spital, pentru recoltarea probelor biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei, cercetările fiind continuate de către polițiști.