Magistrații au decis ca bărbatul care a produs panică în două săli de jocuri, din municipiul Giurgiu, să fie arestat preventiv pentru 30 de zile.
Au fost clipe de groază, vineri seară pentru angajații a două săli de jocuri, din municipiul Giurgiu. Inițial, giurgiuvenul, a intrat cu un topor într-o sală de jocuri situată pe pe bulevardul Bucureşti. Supărat, bărbatul ar fi început să lovească aparatele din încăpere. 11 aparate electronice, o ruletă şi barul societății comerciale, ar fi fost distruse.
După ce şi-a dus planul la îndeplinire, bărbatul a plecat din incintă şi s-a oprit la o altă sală de jocuri, unde ar fi distrus alte 8 aparate electronice.
Alertate de angajații societăților, mai multe echipaje de poliție şi jandarmi au ajuns la locul incidentului, l-au imobilizat pe individ, l-au încătuşat şi l-au dus la audieri. Pe baza imaginilor de pe camerele de supraveghere şi în urma audierilor, oamenii legii l-au reținut pe giurgiuvean.











