Giurgiuvenii continuă să sfideze legea şi urcă la volan, după ce au consumat băuturi alcoolice! Doi dintre şoferi, o femeie şi un bărbat, s-au ales cu dosare penale, în ultimele 24 de ore. Unui alt bărbat, cetățean bulgar, i-a fost şi lui întocmit dosar penal, după ce a fost prins la volanul unui autoturism neînmatriculat

Ieri dimineață, la ora 10.52, pe D.J.601, în localitatea Malu Spart, județul Giurgiu, polițiștii din cadrul Poliției oraș Bolintin-Vale – Formațiunea Rutieră au oprit pentru control un autoturism, condus de către un bărbat, de 44 de ani, din aceeași localitate.

„Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea de 0,81 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost transportat la spital, pentru recoltarea probelor biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei, cercetările fiind continuate de polițiști”, a precizat IPJ Giurgiu.

În această dimineață, la ora 02.40, pe strada Băncii, din orașul Bolintin-Vale, județul Giurgiu, polițiștii din cadrul Poliției oraș Bolintin-Vale – Formațiunea Rutieră au oprit pentru control un autoturism, condus de către o femeie, de 32 de ani, din localitatea Ulmi.

„Aceasta a fost testată cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea de 0,48 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost transportată la spital, pentru recoltarea probelor biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei, cercetările fiind continuate de polițiști”, au menționat polițiştii de la IPJ Giurgiu.

Două ore mai târziu, la ora 04.20, pe DN5, în apropierea Punctului de Trecere al Frontierei Giurgiu, polițiștii Biroului de Ordine Publică pentru Mediul Urban au oprit pentru control un autoturism, condus de către un tânăr, de 26 ani, cetățean bulgar. În urma verificărilor efectuate în baza de date, a reieșit faptul că autoturismul condus nu era înmatriculat, cercetările fiind continuate de către polițiști.

 

RECLAMĂ
RECLAMĂ

distribuie

RECLAMĂ
RECLAMĂ
RECLAMĂ
RECLAMĂ
CELE MAI NOI