Search
Close this search box.
ULTIMA ORĂ

Grupare infracțională, specializată în furturi din societăți comerciale şi imobile aflate în construcție, destructurată de polițiştii Serviciului de Investigații Criminale Ilfov

La data de 11 mai, în jurul orei 3:30, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Ilfov au destructurat, în urma unei acțiuni de prindere în flagrant delict, o grupare infracțională, specializată în comiterea de furturi din societăți comerciale și imobile aflate în contrucție.

 

Cei 5 membrii ai grupării, cu vârste cuprinse între 21 și 44 de ani, au fost depistați la scurt timp după ce ar fi sustras mai multe cabluri, dintr-o parcare aflată în stadiu de construcție, din București, zona metroului Berceni.

 

 

De asemenea, membrii grupării acționau în județul Ilfov, preponderent în localitățile Bragadiru, Popești-Leordeni, Pantelimon și Otopeni, în zona societăților comerciale și imobilelor aflate în faza de construire, precum și în județul Prahova și municipiul București, de unde ar fi sustras scule electrice, centrale termice și cabluri folosite în construcții.

 

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Ilfov continuă cercetările, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, urmărirea penală fiind efectuată sub supravegherea procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu.

RECLAMĂ
RECLAMĂ

distribuie