Imaginile îi surprind pe cei doi pui de râs şi pe mămica lor, cum păşesc precaut prin zăpadă şi sunt atenți la orice zgomot. Filmarea a fost realizată de camerele de monitorizare a faunei instalate de specialiștii Romsilva din cadrul administrației parcului național.
Femelele râs au de obicei doi pui, mai rar chiar trei, care rămân în grija mamei până la maturitate, adică la doi ani.
Râsul este cea mai mare felină din Europa, iar pădurile din România adăpostesc una dintre cele mai mari populații de râs de pe continentul nostru. Râșii se deplasează fără zgomot și atacă prada pe neașteptate, putând face salturi mari. Au auzul și mirosul foarte fin și au o vedere foarte bună, inclusiv nocturnă, când de multe ori iese la vânătoare.
Parcul Național Cheile Bicazului – Hășmaș, unul din cele 22 de parcuri naționale și naturale administrate de Regia Națională a Pădurilor – Romsilva, are o suprafață de 7.072 de hectare pe raza județelor Harghita și Neamț. 6.557 de hectare sunt păduri, iar din acestea, 5.123 de hectare se află n zone de protecție strictă sau integrală.









