În Giurgiu, este consens politic, în lupta antidrog, pentru protejarea copiilor! Noul format al proiectului “Detașamentul Antidrog”, a fost votat în unanimitate de consilierii județeni, semn că au înțeles cu toții că doar împreună pot diminua consumul de droguri în rândul elevilor

Proiectul “Detașamentul Antidrog”, inițiat de Inspectoratul Școlar Județean Giurgiu și Palatul Copiilor și sprijinit de Consiliul Județean Giurgiu, a primit votul unanim de la toți consilierii județeni, indiferent de culoarea politică, în ședința ordinară, de săptămâna trecută. .

 

Considerăm că aceasta e dovada clară că responsabilii județeni au înțeles importanța implicării tuturor autorităților în lupta antidrog.

 

 

Prin adoptarea hotărârii Consiliului Județean, s-a alocat suma de 45.000 de lei drept contributie financiarã a Judetului Giurgiu organizarea și desfășurarea activităților din anul 2024, bani care vor fi folosiți de către CJ la achiziționarea de materiale, teste antidrog și premii.

 

Acest proiect este unic la nivel național și datează de doi ani, însă, actuala formă de organizare are un important element de inedit. Pe lângă conferințele și concursurile organizate în cadrul proiectului, au fost desemnați elevii din liceele giurgiuvene care vor fi instruiți pentru a disemina cunoștințele lor în domeniul antidrog colegilor din ciclul liceal dar și gimnazial. Practic, vor deveni ambasadori antidrog în școlile giurgiuvene pentru că informațiile preventive furnizate de ei către colegii de școală de aceiași vârstă sau de o vârstă apropiată, pe anumite repere și trenduri, au un alt nivel de impactare față de comunicarea cu un adult.

 

 

În prima sesiune de instruire, cei 70 de “ambasadori antidrog” au primit materiale multimedia și au fost pregătiți cum să realizeze o activitate antidrog și antidoping. În această activitate, elevii vor fi coordonați de la nivelul ISJ dar și de către profesorii desemnați din cadrul unităților de învățământ. Activitatea se va finaliza cu un concurs cu premii, fiind recompensați cei mai implicați elevi.

 

 

Cătălin Țone, giurgiuveanul nostru, care este apreciat la nivel național în lupta antidrog, sprijină acest proiect:

 

“Le mulțumesc tuturor consilierilor județeni pentru că au votat în unanimitate un proiect de suflet pentru județul Giurgiu de care au beneficiat și vor beneficia mii de copii, în demersul fundamental de a-i ține departe de droguri, pentru protejarea vieții și a sănătății lor.”

 

RECLAMĂ
RECLAMĂ

distribuie

RECLAMĂ
RECLAMĂ
RECLAMĂ
RECLAMĂ
CELE MAI NOI