Înălțarea Sfintei Cruci sărbătorită în Biserica Sfântul Nicolae, din cadrul Mânăstirii Comana

Ieri, în ziua de Înălțare a Sfintei Cruci, Preasfințitul Părinte Episcop Doctor Ambrozie a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat fiind de un ales sobor de preoți și diaconi, în biserica Sfântul Nicolae a voievodalei Mănăstiri Comana, din județul Giurgiu.

 

      În cuvântul său de învățătură, Chiriarhul le-a vorbit credincioșilor prezenți despre semnificația praznicului Înălțării Sfintei Cruci, explicându-le legătura dintre Sfânta Cruce și Mântuitorul Iisus Hristos. Mai apoi, Ierarhul l-a felicitat pe părintele Arhimandrit Mihail Muscariu, starețul mănăstirii, pentru activitatea pastoral-misionară desfășurată și a îndemnat credincioșii să fie alături de obștea mănăstirii și să contribuie la lucrările de pictură ce se execută acum la biserica mănăstirii.

 

      Credincioşii prezenţi în număr mare, au avut posibilitatea să se închine la părticele din moaştele Sfintei Mari Muceniţe Ecaterina, păstrate în biserica mănăstirii, la Icoana Sfântului Ierarh Nicolae cu ferecătură argintată, precum și la sfânta icoană “Călăuzitoarea “ sau “Odighitria “, adusă din Mănăstirea Vatopedu a muntelui Sfânt Athos.

 

      La final, toți cei prezenți au primit din partea Ierarhului lor ultimele numere ale revistei „Familia Ortodoxă”, iconițe și cruciulițe.

 

RECLAMĂ
RECLAMĂ

distribuie

RECLAMĂ
RECLAMĂ
RECLAMĂ
RECLAMĂ
CELE MAI NOI