Incendiu cu victime la Budeni, în comuna Comana! Mai multe anexe s-au făcut scrum

Un incendiu violent a izbucnit, în această dimineață, într-o gospodărie din localitatea Budeni, județul Giurgiu. Flăcările s-au extins rapid și la doi dintre vecini.

 

Un bărbat, în vârstă de 73 de ani, cu arsuri la nivelul feței și al scalpului și o femeie de 74 de ani, cu atac de panică au primit îngrijiri medicale la fața locului. Ulterior, aceștia au refuzat transportul la spital.

 

Pompierii au constatat faptul că incendiul se manifesta într-o bucătărie și în mai multe anexe, dar și la acoperișul a două case și au acționat astfel încât pagubele să fie cât mai mici.

 

 

La primul proprietar, au ars bucătăria și mobilierul din interior, o sobă cu plită, electrocasnice, trei anexe în care se aflau aproximativ 10 tone de lemne și produse agricole, dar și acoperișul casei pe o suprafață de aproximativ 70 mp. La cel de-al doilea proprietar a ars structura din lemn de la două anexe, iar la cel de-al treilea au ars grinzile de la acoperiș, pe o suprafață de circa 10 mp și o anexă.

 

Cel mai probabil incendiul a izbucnit după ce proprietarul primei locuințe a aprins focul în plită folosind lichide inflamabile.

 

La caz s-au deplasat pompierii din cadrul Stației Colibași, Detașamentului Giurgiu și Punctului de Lucru Călugăreni, cu trei autospeciale de stingere, o ambulanță SMURD, o autospecială de primă intervenție și comandă, precum și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Comana, cu două cisterne care au alimentat autospecialele de pompieri.

 

RECLAMĂ
RECLAMĂ

distribuie