Incendiu la o locuință din Letca Nouă, noaptea trecută! Focul s-a aprins într-o cameră şi a distrus mobilierul şi televizorul din încăpere. Flăcările ar fi pornit de la un scurtcircuit

Pompierii din cadrul Secției Mihăilești au intervenit, azi-noapte, pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o casă din localitatea Letca Nouă, județul Giurgiu.

 

Ajunși la fața locului cu două autospeciale de stingere, salvatorii au constatat faptul că incendiul se manifesta într-o cameră în care ardeau materiale textile, mobilier și un televizor.

 

Pompierii au acționat rapid astfel încât flăcările să nu se extindă. La finalul intervenției, salvatorii au stabilit drept cauză probabilă de producere a incendiului scurtcircuitul.

Pentru înlăturarea pericolului de incendiu ce poate apărea pe timpul exploatării instalației electrice, trebuie adoptate următoarele măsuri:

– nu lăsaţi aparatele electrice sub tensiune când nu le folosiţi deoarece acestea pot fi oricând surse generatoare de incendiu;

– nu folosiţi prize sau întrerupătoare slăbite. În cazul în care observaţi că priza se mişcă sau că în jurul întrerupătorului există orificii libere, cereţi ajutorul unui specialist pentru schimbarea prizei/întrerupătorului şi pentru izolarea zonei respective;

– nu utilizaţi aparate electrice care au conductorii de alimentare uzaţi, deterioraţi sau care nu mai au ştecher;

– nu alimentaţi mai mulţi consumatori electrici din acelaşi prelungitor, concomitent;

– verificați periodic instalaţia electrică, cu ajutorul personalului autorizat;

– folosiți la tablourile electrice siguranţe corect dimensionate.

 

RECLAMĂ
RECLAMĂ

distribuie

RECLAMĂ
RECLAMĂ
RECLAMĂ
RECLAMĂ
CELE MAI NOI