O după-amiază obișnuită s-a transformat în panică ieri în localitatea Bâcu, după ce flăcările au cuprins o gospodărie și au amenințat să se extindă la casele vecine.
Incendiul a izbucnit în curtea unei locuințe și a cuprins rapid o autoutilitară parcată acolo, extinzându-se apoi la o anexă gospodărească și la acoperișul casei de locuit.
La fața locului au fost mobilizați pompierii din cadrul Detașamentului Bolintin Deal cu o autospecială de stingere, o cisternă pentru alimentare cu apă, o autospecială pentru intervenție și salvare de la înălțime şi o ambulanță SMURD.
La sosirea echipajelor, situația era deja gravă: autoutilitara ardea generalizat, iar din cauza vântului și a materialelor combustibile din apropiere, focul se propagase deja la o anexă unde erau depozitate mai multe bunuri care au fost degradate. Flăcările au ajuns și la podul și acoperișul locuinței, afectând o suprafață de aproximativ 100 mp.
Datorită intervenției rapide, pompierii au reușit localizarea și lichidarea incendiului în limitele găsite. Astfel a fost evitată extinderea la întreaga locuință și la casele de alături.
Din fericire, în urma incidentului nu au fost raportate victime. Echipajul SMURD a rămas la fața locului pentru a acorda sprijin, însă nu a fost necesară intervenția medicală.
În urma primelor cercetări efectuate la fața locului, specialiștii ISU au indicat drept cauză probabilă un scurtcircuit produs la instalația electrică a autovehiculului.









