Incendiu violent la Ogrezeni! Mai multe anexe au ars ca o torță, iar flăcările amenințau să cuprindă întreaga gospodărie. Pompierii au intervenit rapid la fața locului

Un incendiu violent a izbucnit, ieri după-amiază, într-o gospodărie din localitatea Ogrezeni, județul Giurgiu. Trei anexe amplasate în spatele casei au luat foc și exista pericolul ca flăcările să se extindă.

 

Proprietarii nu erau acasă, incendiul fiind observat de vecinii care au cerut ajutor. La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Bolintin Deal și Stației Mihăilești, cu trei autospeciale de stingere, o cisternă și o autospecială pentru intervenție și salvare de la înălțime.

 

Salvatorii au constatat faptul că ardeau cele trei anexe, pe o suprafață de aproximativ 200 mp și bunurile din interior. Pompierii au reușit să salveze locuința.

 

Cel mai probabil incendiul a fost provocat de un scurtcircuit.

 

RECLAMĂ
RECLAMĂ

distribuie

RECLAMĂ
RECLAMĂ
RECLAMĂ
RECLAMĂ
CELE MAI NOI