Încep lucrările la proiectul energetic hibrid Ogrezeni: 761 MWp solar și 1 GWh stocare, unul dintre cele mai mari din Europa

Lucrările pentru proiectul hibrid de energie regenerabilă de la Ogrezeni, județul Giurgiu, au intrat în faza de execuție. Dezvoltat de Enery în parteneriat cu Three Seas Initiative Investment Fund, complexul va combina un parc fotovoltaic de 761 MWp cu un sistem de stocare în baterii BESS de peste 1 GWh, devenind unul dintre cele mai mari proiecte de acest tip din Europa odată dat în funcțiune.

 

      Evenimentul de presă organizat pe șantier a prezentat stadiul actual al lucrărilor și impactul investiției asupra economiei locale și a securității energetice naționale. Punerea în funcțiune este programată pentru vara anului 2027.

 

Capacitatea instalată a parcului fotovoltaic este de 761 MWp, echivalentul a 534 MW AC*. Alături de acesta, sistemul de stocare BESS va asigura o capacitate de peste 1 GWh, permițând gestionarea flexibilă a energiei și stabilizarea rețelei.

 

      Producția anuală estimată se situează între 1,4 și 1,5 TWh, suficientă pentru a alimenta aproximativ 684.000 de gospodării. În același timp, proiectul va evita emisii de 303.000 tone CO₂ pe an, contribuind direct la obiectivele României de decarbonizare.

 

La conferința de presă organizată pe şantier au participat şi preşedintele CJ Giurgiu, Toma Petcu, deputatul Alexandru Andrei, prefectul Ion Ghimpețeanu şi subprefectul Ciprian Alexandru. Prezent la eveniment, primarul comunei Ogrezeni, Cătălin Preda a vorbit despre importanța acestui proiect:

 

       „Pentru noi, protejarea mediului nu înseamnă doar energie verde. Înseamnă servicii publice mai bune, control, monitorizare și condiții reale pentru dezvoltare – inclusiv pentru agricultură și pentru cei care aleg să trăiască într-un mediu curat.

În condiţiile în care consumul tot mai mare de energie poate fi acoperit din surse nepoluante, orice investiţie în energie verde este o investiţie într-un viitor mai bun“.

 

Din punct de vedere tehnic, proiectul este structurat în 24 de clustere: 23 dedicate infrastructurii fotovoltaice și unul pentru stația electrică și unitățile de stocare. Printre echipamentele principale se numără:

– 1.200.000 de module fotovoltaice bifaciale;

– 13.000 de structuri tip tracker pentru urmărirea soarelui;

– 1.700 de invertoare și 80 de posturi de transformare;

– 150.000 de stâlpi de susținere;

– 8 km de cablu electric de 400 kV.

 

Stația principală de transformare va include două transformatoare de 33/400 kV cu 300 MVA fiecare, alături de sisteme complexe de protecție și management energetic. Energia va fi colectată și evacuată în rețeaua națională de transport.

 

      În prezent, pe șantierul de la Ogrezeni se desfășoară lucrări simultane în mai multe zone:

– organizare de șantier și amenajare a drumurilor interioare;

– instalarea împrejmuirilor și descărcarea echipamentelor;

– lucrări de ramming și montaj al structurilor metalice;

– pregătirea infrastructurii pentru stația electrică și sistemele de stocare.

 

Faza este dinamică, cu echipe care operează în paralel pe infrastructură, drumuri, garduri și zone tehnice, semn că proiectul a intrat în ritm de execuție.

 

      Pe durata construcției, investiția generează efecte directe în economia din sudul țării:

– crearea de locuri de muncă pentru forța de muncă locală și regională;

– colaborări cu furnizori și antreprenori români pentru lucrări și servicii;

– creșterea cererii în sectoarele de cazare, alimentație publică și logistică;

– dezvoltarea infrastructurii și a serviciilor conexe în comuna Ogrezeni și împrejurimi.

 

După darea în funcțiune, operarea și mentenanța vor fi asigurate tot cu resurse și furnizori locali, ceea ce va susține ocuparea forței de muncă pe termen lung și consolidarea unui ecosistem de servicii pentru energie regenerabilă în Giurgiu.

 

Enery a inițiat un proces de dialog cu comunitățile locale, prin consultări și întâlniri cu reprezentanți ai autorităților și cetățenilor. Procesul va continua pe toată durata construcției și operării.

 

Proiectul include măsuri concrete de protecție a biodiversității și monitorizare a impactului asupra mediului. În paralel, sunt planificate inițiative ESG adaptate nevoilor locale:

– soluții de energie curată pentru unități educaționale;

– sprijin pentru categorii vulnerabile din zonă;

– programe educaționale despre energie și schimbări climatice;

– proiecte de restaurare ecologică și biodiversitate.

 

Enery este un producător independent de energie cu un pipeline de aproape 10 GW în 10 țări din Europa Centrală și de Est. Compania dezvoltă, construiește și operează proiecte regenerabile și este lider în optimizarea veniturilor pentru active de stocare utility-scale, gestionând aproape 700 MWh de capacitate de stocare pentru terți.

 

Cu o echipă din 31 de naționalități, Enery integrează principiile ESG în toate operațiunile, vizând valoare durabilă pentru comunități și parteneri. Parteneriatul cu Three Seas Initiative Investment Fund asigură finanțarea și expertiza pentru infrastructură energetică strategică în regiune.

 

Proiectul Ogrezeni se înscrie astfel în efortul României de a crește ponderea regenerabilelor, de a reduce dependența de importuri și de a consolida securitatea energetică prin soluții hibride care combină producția cu stocarea.

 

RECLAMĂ
RECLAMĂ

distribuie

RECLAMĂ
RECLAMĂ
RECLAMĂ
RECLAMĂ
CELE MAI NOI