Primăria Ogrezeni, din județul Giurgiu anunță demararea unui proiect mult aşteptat de locuitorii comunei: „Înființare sistem distribuție a gazelor naturale în comuna Ogrezeni, județul Giurgiu”.
După ani de zile în care locuitorii comunei doar visau şi sperau că vor avea gaze naturale, iartă că visul de trasformă în realitate! Astăzi au sosit primele conducte ce vor fi montate pe strada principală a comunei Ogrezeni.
Edilul comunei, Cătălin Preda a dat deja ordinul de începere a lucrărilor. Singurul impediment în acest moment este zăpada, care nu permite începerea săpăturilor, dar imediat ce aceasta se va topi, primarul îi asigură pe locuitori că vor începe săpăturile.
„Introducerea gazului metan în comuna Ogrezeni, este o investiție mult aşteptată de toți locuitorii. De proiectul finanțat prin programul Anghel Saligny vor beneficia 600 de gospodării. Viitorul sistem de distribuție a gazelor naturale va fi unul performant, în conformitate cu standardele actuale şi va contribui substanțial la creșterea confortului și îmbunătățirea condițiilor de trai pentru locuitorii din comună”, a declarat primarul Cătălin Preda, pentru Breaking News Giurgiu.
Conform proiectului tehnic, viitoarea rețea de gaz va avea o lungime totală de 5 km și va fi realizată din conducte de polietilenă de mare densitate. Lucrările vor începe de la stația de depresurizare şi până la ieșirea din localitate, pe ambele părți ale străzii Principale.
Valoarea contractului este de 9.013.764,13 lei, iar durata contractului este de 44,5 luni de la începerea lucrării, iar durata de executare este de 7 luni.









