Incident grav, aseară, în municipiul Giurgiu! Un tânăr de 19 ani, din Vedea, fără permis de conducere, a intrat cu autoturismul într-o altă maşină parcată pe bulevardul Mihai Viteazu! Tânărul este cercetat acum de polițiştii de la IPJ Giurgiu

Incidentul s-a petrecut la, ora 19.37, atunci când polițiști din cadrul Biroului Rutier au fost sesizați prin 112, de către un bărbat, cu privire la faptul că, pe bulevardul Mihai Viteazu, din municipiul Giugiu, a avut loc un eveniment rutier, soldat cu pagube materiale.

La fața locului s-au deplasat polițiștii, iar, din primele cercetări, a reieșit faptul că un tânăr, de 19 ani, din comuna Vedea, județul Giurgiu, în timp ce conducea un autoturism, a intrat în coliziune cu un alt autoturism, parcat regulamentar, în parcarea unei societăți comerciale.

În urma verificărilor efectuate în baza de date, s-a constatat faptul că tânărul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar testarea cu aparatul drager a indicat valoarea de 0,10 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauză, a fost întocmit un dosar penal în care sunt continuate cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere.

 

 

 

 

RECLAMĂ
RECLAMĂ

distribuie