Polițiştii de la IPJ Ilfov l-au identificat pe individul care a ucis cu intenție puiul de câine, în urmă cu două zile, în comuna Vârteju, din Ilfov.
Scenele şocante, pe care le-au analizat anchetatorii, arată cum cățelușa este lovită în plin și strivită de roțile maşinii, fără ca militarul să schițeze vreun gest de a evita impactul, apoi şi-a continuat drumul ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic.
Pe baza imaginilor, polițiștii de la IPJ Ilfov au decis, astăzi, reținerea lui pentru 24 de ore.
„La data de 19 martie a.c., tânărul de 26 de ani, bănuit de comiterea faptei a fost reținut pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de uciderea animalele cu intenție, fără drept, faptă prevăzută și pedepsită de Legea 205/2004 privind protecția animalelor, cercetările fiind continuate de către procurorul de caz din cadrul Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar București”, a transmis IPJ Ilfov.
Luat la întrebări de jurnalişti, militarul s-a apărat şi a susținut că nu a călcat cățeluşa cu intenție, ci a presupus că a dat cu roțile într-o groapă: „Chiar nu am intenţionat lucrul ăsta, sunt iubitor de animale. Pur şi simplu nu am văzut-o. A fost o greşeală. Nu am simţit absolut nimic”.
Locuitorii din zonă spun puiul de cățel era foarte jucăuş şi blând. De altfel, aceştia spun că subofițerul MApN ar fi amenințat că va „scăpa” de câini.
În cauză, polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de uciderea animalelor cu intenție, fără drept, fapta prevazută și pedepsită de Legea 205/2004 privind protecția animalelor, urmând a se administra probatoriu în cauză pentru stabilirea cu exactitate a circumstanțelor în care s-a produs evenimentul.










