În noaptea de sâmbătă spre duminică se schimbă ora, iar România trece oficial la ora de iarnă. Ceasul se va da înapoi cu o oră, iar ora 04.00 va deveni ora 03.00. Astfel, duminică, ziua va avea 25 de ore în loc de 24, fiind cea mai lungă din an. Sistemul orei de vară şi de iarnă presupune o ajustatare cu o oră a ceasurilor în fiecare primăvară şi toamnă, pentru a beneficia mai bine de lumina naturală. Câştigăm aşadar, o oră de somn.
În România, ora se schimbă de două ori pe an, în lunile martie și octombrie. Din anul 1998, trecerea la ora de vară se face în ultima duminică a lunii martie, când ceasul se dă cu o oră înainte, iar trecerea la ora de iarnă are loc în ultima duminică a lunii octombrie.
La noapte, românii își vor da ceasurile cu o oră înapoi. Practic, în acest weekend se revine la ora normală care a fost schimbată odată cu introducerea sistemului orei de vară idee vehiculată pentru prima oară de omul de știință Benjamin Franklin, în anul 1784.
Specialiştii avertizează că schimbarea orei poate crește tulburarea afectivă sezonieră, un tip de depresie declanșată de schimbarea anotimpurilor și lumina zilei în scădere.
Schimbarea orei a fost intens dezbătută în ultimii ani, iar Uniunea Europeană le-a cerut statelor membre să decidă dacă vor rămâne definitiv la ora de vară sau la cea de iarnă, însă până acum nu a fost luată nicio decizie în acest sens.
Parlamentul European susține propunerea privind renunțarea la schimbarea orei de vară. Inițial, termenul prevăzut era 2019, apoi s-a vorbit de 2021. Până la acest termen, statele membre trebuiau să precizeze dacă vor să aplice în mod permanent ora de vară sau ora de iarnă. Până în prezent, nici România și nici alte state membre nu au luat o decizie definitivă privind continuarea obiceiului de a schimba ora de două ori pe an.