La Vărăşti şi Joița, „Ziua Eroilor” a fost comemorată de oficialitățile comunelor, preoți, copii şi localnici! S-au depus coroane de flori şi s-au rostit rugăciuni pentru eroii neamului românesc care s-au jertfit pentru țară

În comuna Vărăşti, ieri, localnicii şi copiii s-au adunat la monumentele eroilor, din Dobreni şi Vărăşti pentru a-i comemora pe cei care s-au jertfit pentru țară. Evenimentul, devenit deja tradiție, a reunit mare parte din comună venită să aducă un omagiu eroilor neamului.

 

     Ceremonia a început cu o vizită la bisericile din cele două sate, a continuat cu slujba de parastas şi a fost urmată de depunerea de coroane și flori din partea autorităților publice şi a comunității.

 

      „De Înălțarea Domnului – zi în care îi cinstim și pe eroii neamului românesc – am avut onoarea de a participa alături de Consiliul Local Vărăști la un moment cu profundă încărcătură spirituală și patriotică.

Am vizitat bisericile și monumentele eroilor din Dobreni și Vărăști, unde am depus coroane de flori în semn de recunoștință veșnică pentru cei care s-au jertfit pentru libertatea și demnitatea poporului nostru.

Ne-au bucurat inimile copiii comunității noastre, care au adus un omagiu emoționant prin poezii și cântece patriotice, transmițând cu suflet pur valorile neamului nostru românesc.

În glasurile lor am simțit speranță, mândrie și continuitate”, a declarat Adrian Măhălean, primarul comunei Vărăşti.

 

      Şi în comuna Joița „Ziua Eroilor” a fost un prilej pentru întreaga comunitate de a-şi exprima gratitudinea pentru moștenirea spirituală lăsată de eroii neamului, un prilej de reafirmare a angajamentului de a păstra vie memoria celor care au luptat cu demnitate pentru libertatea și independența națiunii.

 

      La slujba oficiată de soborul de preoți din comună, au participat copii, localnici, primarul Alexandru Păun şi angajați ai primăriei. Doamnele din comună au pregătit colivă, ouă roşii şi pască, pe care au împărțit-o localnicilor, la finalul parastasului.

 

      „Ne plecăm frunțile în fața memoriei celor care și-au dat viața pentru libertatea, demnitatea și viitorul acestui neam. În fiecare colț al țării, cinstim cu respect și recunoștință jertfa eroilor noștri – o moștenire de curaj și sacrificiu care ne obligă să fim mai uniți, mai drepți și mai buni. Să nu uităm că datoria noastră este să păstrăm vie amintirea lor prin fapte, prin educație și prin respect față de valorile pentru care au luptat.

În numele Primăriei Joița, am adus un omagiu tuturor eroilor cunoscuți și necunoscuți și transmit un gând de recunoștință familiilor acestora.

Respect și recunoștință eternă eroilor noștri! Dumnezeu să-i odihnească în pace!”, a declarat Alexandru Păun, edilul comunei Joița.

 

      Marcarea „Zilei Eroilor” de sărbătoarea Înălțării Domnului a fost decisă după Războiul de Reîntregire, în 1920, printr-un decret semnat de Regele Ferdinand I Întregitorul la inițiativa Patriarhului Miron Cristea.

 

RECLAMĂ
RECLAMĂ

distribuie

RECLAMĂ
RECLAMĂ
RECLAMĂ
RECLAMĂ
CELE MAI NOI