Peste 280 de elevi și cadre didactice au participat, astăzi, la lecții deschise, organizate de Inspecția de Prevenire la Colegiul Național “Ion Maiorescu” și la Liceul Tehnologic “Ion Barbu” din municipiul Giurgiu.
Activitățile au urmărit instruirea elevilor și a cadrelor didactice cu privire la pașii ce trebuie urmați în cazul producerii unui incendiu sau cutremur, pentru a fi în siguranță.
De asemenea, participanții au aflat informații utile cu privire la modul în care trebuie folosit un stingător de incendiu, ca mijloc de primă intervenție în cazul producerii unui eveniment de acest gen în cadrul instituției de învățământ, astfel: trageți siguranța, îndreptați furtunul către baza focului,acționați mânerul, mișcați stingătorul dintr-o parte în alta în timp ce pulverizați.
Specialiștii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Vlașca” al județului Giurgiu le-au transmis elevilor următoarele sfaturi în cazul producerii unui cutremur:
Dacă vă aflați la școală:
– adapostiți-vă sub pupitre și stați departe de ferestre, de pereții exteriori sau de obiectele care v-ar putea răni;
– protejaţi-vă capul şi faţa;
– nu ieșiți din clasă în timpul cutremurului;
– cadrul didactic va deschide ușa clasei și se va proteja lângă un perete de rezistență;
– veți putea ieși după terminarea seismului și verificarea căilor de evacuare.
Dacă sunteți în exteriorul clădirii:
– adăpostiţi-vă într-un loc sigur, departe de ferestre, clădiri, poduri, cabluri electrice, copaci sau alte obiecte care vă pot răni;
– staţi la cel puţin 10 m de cablurile electrice rupte sau căzute.