Prima pe lista candidaților la funcția de senator, a fost aleasă de PNL Giurgiu, Maria Gabriela Horga. În anul 2008 a absolvit Facultatea de Relații Economice Internaționale cu predarea în limba engleză în cadrul Academiei de Studii Economice București. Ulterior a obținut titlul de doctor în Management la Academia de Studii Economice din București și a ocupat, pe rând, funcțiile de asistent universitar și lector universitar la Universitatea Ovidius din Constanța.
Din octombrie 2019 este lector doctor asociat la Facultatea de Administrarea Afacerilor cu predare în limbi străine (FABIZ) din cadrul ASE. Printre materiile predate se regăsesc: Managementul Investițiilor, Managementul Proiectelor de Afaceri, Organizații Publice și Private, Tehnici și Operațiuni Bancare (TOB) – în limba franceză.
Gabriela Horga are peste 30 de lucrări științifice (și studii) publicate în reviste de specialitate de prestigiu, din țară și din străinătate, participări la conferințe internaționale, precum și cărțile publicate și cursurile universitare elaborate.
Între 2012-2014, a lucrat în Ministerul Economiei și în Agenția Națională de Administrare Fiscală, ocupând diverse poziții. La începutul acestui an, a devenit vicepreşedinte la Auutoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), iar acum, candidează ca senator pe lista PNL Giurgiu.
“Candidez pentru Senatul României din partea PNL Giurgiu. La startul campaniei electorale, mulți candidați vă spun ce au de gând să facă, eu vă spun ce am făcut deja.
52 dintre proiectele pe care le-am inițiat în primul mandat de parlamentar au devenit legi.
Am avut inițiative legislative prin care am încurajat scăderea și simplificarea fiscalității, încurajarea antreprenoriatului, dezvoltarea pilonului 2 de pensii de care vor beneficia 8,2 milioane de viitori pensionari, stimularea educației financiare, incluziunea financiară, digitalizarea și simplificarea relației stat-cetățean, modernizarea instituțiilor statului.
Echipa PNL Giurgiu a atras fonduri UE și naționale în valoare de un miliard de euro pentru dezvoltarea județului și am fost implicată în aceste demersuri. Linia de tren directă București-Giurgiu a fost redeschisă după 19 ani, ca urmare a demersurilor echipei noastre pe lângă autoritățile centrale, am obținut fonduri UE pentru un campus dual în Giurgiu și pentru realizare unor secții noi de oncologie și neurologie la Spitalul Județean Giurgiu.
Candidații PNL Giurgiu pentru Parlament sunt oameni care au terminat școala la timp, care au cariere reușite în profesiile lor”, a declarat Gabriela Horga.
Comandat de Partidul Național Liberal – PNL Giurgiu, realizat de SC Breaking News Giurgiu SRL
CMF parlamentare: 11240002