Lucrările de canalizare au început în satul Bâcu, după 8 luni de așteptare

Astăzi au demarat lucrările de introducere a rețelei de canalizare în satul Bâcu, comuna Joița, judeţul Giurgiu, un proiect așteptat de ani de zile de localnici. Semnalul de start a venit după aproape 8 luni de demersuri pentru obținerea avizului de la Apa Nova, document fără de care nicio săpătură nu putea începe.

 

Motivul întârzierii l-a reprezentat faptul că prin Bâcu trec magistralele de apeducte care alimentează municipiul București cu apă potabilă. Din acest motiv, orice intervenție în zonă necesită avize suplimentare și măsuri stricte de protecție.

 

      „Etapa cu avizele a fost obligatorie, dar a fost și cea mai dificilă. Aproape 8 luni am așteptat răspunsul de la Apa Nova. Fără acel aviz nu puteam pune o lopată în pământ, pentru că vorbim de siguranța alimentării cu apă a Capitalei”, au transmis reprezentanții primăriei Joița.

 

Este una dintre cele mai mari investiții de infrastructură din comună în ultimii ani. Rețeaua de canalizare va deservi toate gospodăriile din Bâcu și va elimina problemele legate de fosele septice și de poluarea solului și a pânzei freatice.

 

      „Pentru mine, acest proiect înseamnă mai mult decât o investiție. Înseamnă o promisiune pe care am făcut-o comunității și pe care o transformăm, pas cu pas, în realitate. Este una dintre cele mai importante lucrări de infrastructură din comuna noastră și va aduce un plus de confort, siguranță și calitate a vieții pentru fiecare familie”, a declarat Alexandru Păun, primarul comunei Joița.

 

Odată cu începerea lucrărilor vin și restricțiile. Pe durata execuției vor exista săpături pe străzile principale, devieri de trafic și opriri temporare ale accesului auto în anumite zone.

 

      „Știu că vor exista perioade cu disconfort și restricții de circulație, dar vă rog să aveți răbdare și înțelegere. Fiecare zi de lucru ne apropie de momentul în care vom beneficia cu toții de această investiție”, a mai transmis Alexandru Păun.

 

Comuna Joița este traversată de rețele magistrale de apă, ceea ce face orice proiect edilitar mai complicat decât în alte localități. Obținerea avizului Apa Nova a presupus studii, avize de amplasament și planuri de intervenție în caz de avarie, pentru a nu afecta alimentarea Bucureștiului.

 

      Primăria anunță că va informa săptămânal cetățenii despre stadiul lucrărilor și despre străzile unde se va interveni, pentru a limita cât mai mult disconfortul.

 

„Continuăm să construim o comună modernă, în care investițiile nu rămân doar promisiuni, ci devin realitate”, a încheiat edilul de la Joiţa.

 

Următoarea etapă va fi extinderea branșamentelor către gospodării, imediat după finalizarea tronsonului principal de colectare.

 

RECLAMĂ
RECLAMĂ

distribuie

RECLAMĂ
RECLAMĂ
RECLAMĂ
RECLAMĂ
CELE MAI NOI