Aflat în plin proces de modernizare, DJ503 începe să capete contur si pe tronsonul din municipiu, spre fericirea locuitorilor, dar şi a conducătorilor auto, cărora acest tronson de drum le-a pus la grea încercare nervii, de-a lungul timpului.
Președintele Consiliului Județean Giurgiu, Dumitru Beianu, a verificat astăzi lucrarea şi a discutat cu reprezentanții firmei responsabile de execuția proiectului, declarându-se mulțumit că lucrările se încadrează în grafic.
“Aveam această promisiune că pe DJ 503 aflat în modernizare, vor începe lucrările în acest sezon estival pe tronsonul din municipiul Giurgiu, ceea ce s-a şi întâmplat. Mi s-a confirmat că lucrurile sunt în grafic şi că nu sunt riscuri de întãrziere. Din punctul meu de vedere, singura problemă o reprezintă durata foarte mare, între data în care depui la Ministerul Fondurilor Europene o situație de plată şi data în care primeşti banii. Această perioadă de aşteptare a depăşit 5 luni de zile la acest moment, ceea ce este nepermis”, a declarat Dumitru Beianu.
Iulian Drăgunoiu, patronul firmei responsabile cu executarea lucrării, a precizat că partea cea mai grea a proiectului, a fost finalizată:
“Suntem chiar un pic în avans cu realizarea lucrărilor. Am terminat lucrările de infrastructură, care erau cele mai laborioase şi durau cel mai mult. În maxim o lună şi jumătate terminăm tot ce înseamnă infrastructură, rămânând de realizat lucrările de suprastructură, în speță de betonarea trotuarelor în zona urbană şi cele două straturi de mixturi asfaltice pentru zona de carosabil, iar la final marcajele orizontale şi verticale, care vor pune în siguranță traficul. Proiectul este derulat cu profesionalism de Consiliul Județean, nu se stă după aprobări, după documente, plățile s-au făcut la timp, cum nu se întâmplă peste tot în țară.”
Astfel, termenul de finalizare pentru tronsonul de 1500 de metri, aflat pe partea urbană, se estimează a fi sfârşitul lunii septembrie.
Lucrările de modernizare a DJ503 se realizează pe următorul traseu: Giurgiu – Ghizdaru – Gara Stăneşti – Gara Chiriacu – Toporu – limită județ Teleorman. Valoarea totală a proiectului este de 79.962.137,85 lei. Termenul de finalizare pentru întregul sector de drum este 30 martie 2024, dar sunt şanse foarte mari ca lucrarea să fie gata în preajma Crăciunului.