Magazinul Flanco din municipiul Giurgiu, spart de un minor instituționalizat, dependent de droguri! Băiatul de 14 ani ar fi furat un telefon mobil pentru a-şi procura stupefiante! Directorul DGASPC condamnă ferm comiterea de infracțiuni şi susține sancțiunea! Din păcate, adolescentul nu se află la prima abatere. Anul trecut a spart un alt magazin de telefonie mobilă de unde a sustras două telefoane

Incidentul s-a petrecut ieri dimineață, în jurul orei 05:00. Pentru că nu ar mai fi avut bani de droguri, un adolescent de 14 ani din cadrul DGASPC Giurgiu nu a stat prea mult pe gânduri şi s-a decis să spargă magazinul Flanco, din municipiul Giurgiu.

 

Băiatul a spart geamul de la ieşirea de urgență a magazinului de electrocasnice şi a deteriorat sistemul de siguranță. Cãteva secunde mai târziu, a luat telefonul, unul de ultimă generație şi a fugit de la fața locului.

 

Imediat s-a dat alarma, iar un polițist care tocmai se pregătea să intre în tură şi-a chemat alți doi colegi în sprijin, iar la scurt timp l-au prins pe adolescentul suspect.

 

De isprava băiatului a aflat rapid şi directorul DGASPC Giurgiu, Vişinel Bălan contactat de poliţiştii de la IPJ Giurgiu. Directorul condamnă ferm astfel de acțiuni şi spune că adolescentul nu e la prima abatere de acest gen. Directorul general spune că băiatul ar fi dependent de droguri, iar anul trecut ar fi spart un alt magazin de telefonie mobilă din Giurgiu, de unde ar fi furat două telefoane scumpe.

 

De altfel, Vişinel Bălan se gândeşte la alternative care să-i ajute pe minorii care comit infracțiuni să conştientizeze gravitatea faptei.

 

„Așa cum am susținut și la poliție, susțin și în fața dumneavoastră: cei care comit infracțiuni trebuie să răspundă penal pentru faptele lor, pentru că doar astfel vor înțelege că acțiunile lor aduc atingere altora. Nu este prima dată când acest tânăr sparge magazine, cum nu este prima dată când se află într-un mediu infracțional, iar ceilalți au încercat să îl protejeze. La fel ca în alte cazuri, am susținut ferm că infracțiunea trebuie sancționată, pentru a-l face responsabil și pentru a înțelege — în acest caz, acest tânăr, precum și alți tineri aflați sub măsuri de protecție specială la Giurgiu, au comis infracțiuni, adică au încălcat legea, și, în acest sens, ei trebuie să răspundă penal. În cazul acestui tânăr vorbim de un concurs de infracțiuni, iar el a furat aceste telefoane pentru că este dependent de substanțele stupefiante.

În ceea ce privește minorii care, conform legii, nu pot răspunde penal, dar comit infracțiuni în mod conștient, pentru aceștia trebuie identificate soluții alternative, cum ar fi dezvoltarea unor servicii speciale — de exemplu, centre pentru copiii care comit infracțiuni, dar nu răspund penal, cu un regim semiînchis, în care educația și dezvoltarea lor să aibă loc prin programe specializate, în interiorul instituției”, a declarat pentru Breaking News Giurgiu, Vişinel Bălan.

 

Între timp, polițiştii de la IPJ Giurgiu au deschis un dosar penal pentru furt calificat şi continuă cercetările.

 

RECLAMĂ
RECLAMĂ

distribuie

RECLAMĂ
RECLAMĂ
RECLAMĂ
RECLAMĂ
CELE MAI NOI