Mâine seară, pe scena Teatrului Tudor Vianu – „O noapte furtunoasă & Company”! Spectacolul aduce un suflu nou scrierilor lui I.L. Caragiale sub bagheta magică a regizorului Cristi Avram, provocându-ne să ne confruntăm cu propriile imperfecțiuni și confirmând, încă o dată, actualitatea incontestabilă a textelor sale

Pe scena Teatrului Tudor Vianu, mâine seară, începând cu orele 19:00 se va juca spectacolului „O noapte furtunoasă & Company”. Într-un decor atipic pentru piesele lui Caragiale, dar mult mai actual zilelor noastre, piesa va începe cu absolut toți actorii, pe scenă.

      La mai bine de un secol şi jumătate şi diferite abordări, comedia continuă să surprindă! Personal, prima oară am văzut „O noapte furtunoasă” pe scena Teatrului Național, varianta clasică, apoi pe scenele Teatrului Nottara şi Teatrului de Comedie, cu abordări diferite. Nicicând cele trei variante văzute anterior, nu stârnesc atâtea sentimente şi trăiri, precum interpretarea piesei de mâine seară…

Personajele au fost păstrate, dar celebra piesă a lui Caragiale are parte de o nouă răstălmăcire după ideile regizorale ale lui Cristi Avram. Este un manifest, o revoltă a lumii în care trăim, o indignare de cât de superficiali şi nepăsători suntem de foarte multe ori.

 

Mai în glumă, mai în serios, „O noapte furtunoasă & Company”, ne aduce în față pe lângă momentele amuzante, actualitatea! Ultimii ani au fost ani de cumpănă pentru omenire şi ani grei pentru țara noastră! Războiul de la graniță dintre Rusia şi Ucraina, scumpirea produselor, a energiei, rata de şomaj crescută, a demoralizat şi sărăcit mare parte dintre români.

 

      Pe scenă vor fi pancarte, proteste, oameni revoltați şi indignați, actori care trag din nou un semnal de alarmă subtil, că munca nu le este apreciată şi că evenimentele culturale şi întreaga cultură nu mai reprezintă de mult o prioritate pentru clasa politică şi oamenii de rând, în general.

 

„O noapte furtunoasă & Company”, ne prezintă adevărul crunt în care poporul român îşi continuă mersul „firesc”, parcă de neclintit de evenimentele „grele” aflate în desfăşurare, în care clasa politică e mai preocupată de alegeri şi de crearea de noi alianțe, decât de poporul care are atâtea lipsuri şi atâta nevoie de ajutor.

 

      Pancartele cu care actorii care vor defila pe scenă, pe timpul celor două ore de spectacol, vor transmite mesaje subtile, dar greu de trecut cu vederea: „În pustiul lumii mari”, „Lapte și circ”, „Râsu’ plânsu'”, „Nici așa, nici altminteri”, „Inspirațiune”, „Orbul găinilor”, „Deșteptarea” şi încheind cu strigătul disperat, în cor, al actorilor, „Noi nu vrem război!”.

 

Pentru cei care vor să vadă piesa, biletele pentru reprezentația de mâine seară se pot cumpăra chiar de la intrarea în teatru, dar şi pe https://www.bilete.ro/o-noapte-furtunoasa-company/o-noapte-furtunoasa-company-26-apr-2024/

 

RECLAMĂ
RECLAMĂ

distribuie

RECLAMĂ
RECLAMĂ
RECLAMĂ
RECLAMĂ
CELE MAI NOI