La începutul acestei săptămâni președintele Partidului Național Liberal, Nicolae Ciucă împreună cu Valeriu Stoica, Theodor Stolojan şi Teodor Baconschi au participat la relansarea Institutului pentru Studii Populare. Tema principală a fost cea legată de „Probleme actuale ale liberalismului în contextul războiului cultural ideologic actual”.
Deputatul PNL Giurgiu, Gabriela Horga a vorbit despre necesitatea relansării Institutului, dar şi despre dezbateri şi idei noi care vor fi aduse în prim plan în cadrul acestor întâlniri, care vor dezvolta partidul şi vor aduce soluții cât mai bune pentru cetățeni, continuând astfel, modernizarea României.
„PNL este un partid care a luptat mereu pentru modernizarea României, pentru dezvoltarea economică a țării, apărând valorile liberale și promovând reforme esențiale.
Adaptarea acestor tradiții la vremurile actuale este extrem de necesară, mai ales într-o perioadă în care extremiștii poartă masca patriotismului pentru a lansa idei contrare orientării euro-atlantice a României.
Tănase Stamule, noul director al ISP, merită toate felicitările pentru organizarea evenimentului de relansare. Dialogul dintre Valeriu Stoica și Nicolae Ciucă, un fost și un actual președinte al PNL, participarea unor intelectuali precum Sever Voinescu, Theodor Baconschi și Adrian Papahagi au fost elementele care au dus la un prim schimb de idei de calitate.
Au fost, de asemenea, prezenți fostul președinte Emil Constantinescu și fostul premier și președinte al PNL, Theodor Stolojan. La fel ca în cazul lui Valeriu Stoica, vorbim de lideri politici cu o contribuție importantă la plasarea României pe o traiectorie democratică.
Sunt convinsă că Institutul de Studii Populare va deveni o platformă de dezbateri unde să fie discutate idei care să contribuie la programul partidului și la soluții cât mai bune pentru cetățeni”, a precizat Maria Gabriela Horga în postarea sa pe facebook.









