„105 ani de la Marea Unire, sărbătoriți la Giurgiu! Mulțumesc prefectului Regiunii Ruse, domnul Danail Kovachev, pentru onoarea de a depune coroana de flori alături de noi!
Am renunțat să iau cuvântul în avanpremiera defilării din motive pe care nu le comentez acum.. Dar vreau să scriu, dacă nu am avut ocazia să spun:
Un gând pios în memoria eroilor neamului, oameni remarcabili sau iluștri necunoscuți, recunoștința noastră pentru ei înseamnă și o lumânare aprinsă, astăzi, în memoria lor, măcar cu ochii minții…
Numeroșii spectatori au venit să admire instituțiile puternice, pregătite să asigure protecția și încrederea în statul român, înfiripat cu atâtea suferințe! Au venit și să fie împreună la marea sărbătoare, simțul uman al fiecăruia fiind în tot cu umanitatea celorlalți.
Asemenea, realizările fiecăruia sunt posibile laolaltă cu munca și realizările comunități.
Realizări așteptate, investiții și servicii care să contribuie la modernizarea județului sunt posibile și pentru că loialitatea celor aleși față de cei care si-au legat speranțele de ei există!
Dar eroii incontestabili ai vremurilor actuale sunt cei prezenți în public, deopotrivă cu cei care au defilat pe stradă! Dorința lor extraordinară de a munci pentru binele propriu și al familiilor merită elogiată, sper să putem afirma la unison, în viitorul apropiat, că județul Giurgiu a devenit prosper și dezvoltat, așa cum merită locuitorii săi iubitori de viață bună pentru generațiile viitoare și uniți în credința creștină!
Așa să ne ajute Dumnezeu”, şi-a încheiat mesajul, preşedintele Consiliului Județean Giurgiu, Dumitru Beianu.










