Pentru evitarea producerii unor evenimente rutiere, ISU Giurgiu le recomandă șoferilor să:
• evite deplasările dacă nu sunt absolut necesare
• reducă mult viteza
• păstreze o distanță mare față de alte vehicule
• nu frâneze și să nu vireze brusc
• evite depășirile
Pietonilor le este recomandat:
• să meargă cu grijă
• să folosească încălțăminte antiderapantă
Ploaia înghețată formează un strat subțire de gheață pe trotuare, scări, alei și în jurul clădirilor. Chiar și la mers, riscul de alunecare este foarte mare, iar căzăturile pot provoca fracturi, entorse sau traumatisme.
Se recomandă deplasarea lentă, cu pași mici, folosirea balustradelor și evitarea suprafețelor lucioase sau înclinate. Pentru siguranța dumneavoastră, respectați aceste recomandări și evitați orice comportament care vă poate pune în pericol.









