“Avem voie să ne jucăm cu focul, cu prizele sau întrerupătoarele?”- NU! Au răspuns, în cor, copiii de la o grădiniță privată din municipiu, care au fost vizitați, în această dimineață, de un echipaj de pompieri din cadrul Detașamentului de Pompieri Giurgiu.
Atât educatoarele, cât și copiii și-au dorit să petreacă o oră alături de pompieri, pentru a afla mai multe informații despre activitatea acestora, dar și sfaturi referitoare la modul în care trebuie să se comporte pentru a preveni evenimentele precum incendiile sau accidentele la joacă sau acasă.
Copiii au avut ocazia să vadă autospeciala de stingere a incendiilor, să urce în aceasta și să probeze echipamentele de protecție folosite de pompieri în misiunile operative.
Cu această ocazie, a fost organizat și un exercițiu de evacuare în caz de incendiu sau cutremur.