Administrația județului Giurgiu a intrat în regim de urgență. Prefectul Ion Ghimpețeanu a convocat astăzi, o ședință de lucru extraordinară cu toți primarii localităților care au proiecte active prin Planul Național de Redresare și Reziliență, în încercarea de a elimina blocajele și de a securiza finanțarea europeană aflată în joc.
Întâlnirea de la sediul Instituției Prefectului a avut loc la scurt timp după videoconferința națională organizată de Guvern, în cadrul căreia s-a cerut o mobilizare maximă în teritoriu pentru a nu pierde banii din PNRR.
La masa discuțiilor s-au aflat subprefectul Ciprian Alexandru, vicepreședintele Consiliului Județean Giurgiu Lucian Corozel și edilii comunelor și orașelor din județ. Mesajul transmis de prefect a fost fără echivoc: proiectele finanțate din componenta de grant trebuie finalizate integral până la 31 august 2026.
„Suntem într-un punct critic în care nicio întârziere nu mai poate fi justificată. Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, și ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, au atras atenția că termenele tehnice sunt inflexibile. Fiecare primărie din Giurgiu trebuie să își monitorizeze zilnic șantierele și procedurile”, a declarat Ion Ghimpețeanu.
Prefectul a subliniat că Instituția Prefectului va acorda suport pentru deblocarea avizelor, însă responsabilitatea execuției la termen rămâne exclusiv în sarcina beneficiarilor locali. Orice problemă tehnică sau administrativă va trebui semnalată imediat prin grupul comun de lucru creat pentru coordonare.
Pe parcursul ședinței, autoritățile au trecut în revistă toate contractele aflate în derulare în județ, cu accent pe cele din domeniile prioritare: dezvoltare locală, infrastructură școlară și protecția mediului. Pentru investițiile complexe care riscă să depășească calendarul actual, s-a discutat posibilitatea tehnică de transfer pe componenta de împrumut a programului.
Măsura vine ca plasă de siguranță, având în vedere că fondurile din grant nu mai pot fi prelungite. Transferul pe împrumut ar permite continuarea lucrărilor, dar cu obligații financiare diferite pentru UAT-uri.
Cea mai presantă decizie luată astăzi, vizează raportarea imediată. Până mâine, 26 mai, la ora 15:00, toate unitățile administrativ-teritoriale trebuie să acceseze platforma MDLPA, să actualizeze stadiul proiectelor în implementare și să transmită rapoartele tehnice finale.
Documentele trebuie să separe clar proiectele considerate sigure de cele cu risc major de întârziere. Doar cele din a doua categorie vor fi analizate pentru transferul pe componenta de împrumut. Prefectura va institui un mecanism de monitorizare săptămânală a progresului tehnic și financiar pentru fiecare proiect PNRR din județ, astfel încât situația să fie urmărită în timp real.
Ședința de la Giurgiu se înscrie în seria de mobilizări cerute la nivel central în urma videoconferinței cu premierul interimar Ilie Bolojan. La acea reuniune au participat vicepremierul și ministrul Afacerilor Interne Cătălin Predoiu, ministrul Finanțelor Alexandru Nazare, ministrul Dezvoltării Cseke Attila și secretarul de stat Carmen Moraru.
În ciuda statutului interimar al Guvernului, structurile administrative din Giurgiu funcționează la capacitate maximă. Autoritățile locale au primit un mesaj clar: fondurile europene nu așteaptă, iar responsabilitatea de a le atrage cade direct pe umerii primarilor.
Următoarele zile vor arăta câte proiecte din județ sunt pe drumul cel bun și câte vor fi nevoite să treacă pe mecanismul de împrumut pentru a evita pierderea finanțării.














